Evoluţia cursului de schimb valutar este influenţată mai mult de tranzacţiile realizate de BNR şi Ministerul Finanţelor Publice (MFP), decât de structura economiei şi a fluxurilor de capital, consideră directorul general al ING Bank România, Mişu Negriţoiu. "Eu nu văd cursul ca fiind determinat de structura economiei şi a fluxurilor de capital. Este un curs destul de mult influenţat şi de tranzacţiile pe care le fac BNR şi Ministerul de Finanţe. În categoria aprecierii leului pot să intre intrările de capital care finanţează deficitul bugetar al Ministerului de Finanţe, care sunt substanţiale, şi care probabil or să apară în piaţă", a spus Negriţoiu.
El consideră că evoluţia cursului poate să fie influenţată de tranzacţii întâmplătoare şi de valori mari. "Mai intră Banca Naţională pe piaţă cu 500 mil. euro sau un miliard de lei sau Ministerul de Finanţe. Eu cred că influenţează cel mai mult evoluţia în sus sau în jos a cursului, mai degrabă decât fluxurile de piaţă. Fluxurile de piaţă sunt relativ constante şi nu ar fi de natură să mai influenţeze evoluţia cursului atât timp cât nu înregistrăm revenirea fluxurilor de capital. (...) Aprecierea a fost exclusiv bazată pe intrările de capitaluri străine şi deprecierea a fost tot aşa, determinată de ieşirile de capitaluri străine. Acum este o perioadă de aşteptare", a spus şeful ING Bank România.
Negriţoiu crede că leul se mai poate aprecia faţă de nivelul actual şi că, de exemplu, intrarea banilor de la UE pentru MFP poate să ducă la o apreciere a monedei naţionale, însă pentru finele anului, ING estimează o nouă depreciere a leului care ar putea ajunge la 4,5 lei/euro. ING Bank România estimează că rata de schimb valutar se va situa la 4,15 lei/euro la finele lunii martie.
Totodată, banca a realizat anul trecut un profit brut de 128 mil. lei, în creştere cu 52% faţă de câştigul din 2009, ca urmare a