Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Meci electrizant! „U“ Jolidon a remizat cu supercampioana Oltchim

Publicat in Adevarul, joi 10 martie 2011 ·

„U“ Jolidon şi Oltchim Râmnicu Vâlcea au oferit un meci superb în această seară, în Sala Sporturilor „Horia Demian“. Răsturnări de situaţie, goluri frumoase şi atmosferă incendiară. Acestea au fost ingredientele unei remize spectaculoase, 31-31

Demult nu s-au mai adunat în Sala Sporturilor „Horia Demian“ 3000 de oameni la un meci, indiferent că a fost de baschet sau handbal. De această dată, iubitorii sportului clujean au umplut până la refuz micuţa sală şi au fost alături în permanenţă de favoritele lor, care au obţinut un rezultat mare: egal cu una dintre cele mai bune echipe ale Europei. La meci au fost prezenţi şi câţiva dintre jucătorii echipei de fotbal a Universităţii Cluj, printre care Gheorghe Vasile, Florin Matache, Daniel Munteanu sau Ionuţ Boşneag. Clujencele au condus cu 3-0, iar formaţia lui Radu Voina a egalat pentru prima oară pe tabela de marcaj la 5.

Apoi, vicecampioana Europei s-a văzut condusă în permanenţă şi nu a reuşit să preia frâiele decât după pauză. După primul mitan, tabela arăta un incredibil 19-18 pentru gazde şi fanii se întrebau când a mai încasat Oltchim Râmnicu Vâlcea atâtea goluri într-o repriză, într-o partidă din campionatul intern.

Au condus pentru prima oară doar după pauză

Pauza a readus de la cabine o formaţie vâlceană mult mai determinată, care a preluat pentru prima oară conducerea la 21-20. A urmat şi cea mai mare diferenţă de goluri în favoarea vâlcencelor, trei (22-25), pentru ca formaţia lui Gheorghe Covaciu, împinsă de la spate de public, să egaleze cu un gol superb al Simonei Vintilă. Clujencele au avut din nou avantaj (26-25), când una dintre piesele de rezistenţă, Mihaela Senocico le-a dat mari emoţii coechipierelor, resimţind dureri mari la piciorul drept.

În cele din urmă a reuşit să continue jocul şi să pună în continuare umărul la acest rezultat. Tot ea a ratat desprinderea la t

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Alertă în judeţul Bacău, după ce doi bărbaţi au încercat să bage cu forţa într-un autoturism o femeie. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Unul dintre suspecţi este soţul femeii, cu care e în divorţ - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii din judeţul Bacău au intervenit de urgenţă, marţi, după ce un apel la 112 a anunţat că doi bărbaţi au încercat să răpească o femeie din parcarea unui supermarket. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Ei au fost reperaţi, rid

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 45 minute
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

BNR avertizează că rata inflației va crește „considerabil” în următoarele luni

Mediafax acum o ora
Rata anuală a inflaţiei va creşte considerabil în următoarele luni, sub impactul tranzitoriu al expirării schemei de plafonare a preţului la energia electrică şi al majorării începând cu 1 august a cotelor TVA şi a accizelor, situându-se mult deasup

VIDEO Aeroportul din Marsilia, închis din cauza incendiilor de vegetație. Localnicii, îndemnați să evite „toate activitățile în aer liber”

HotNews acum 2 ore
Un incendiu de vegetație care se propaga rapid în sudul Franței, alimentat de rafale de vânt de până la 70 de kilometri pe oră, a dus la închiderea Aeroportului Marseille Provence, marți, potrivit unui purtător de cuvânt, afectând călătoriile chiar

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 4 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 9 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Doru Bușcu

Cancan acum o ora
Invitatul emisiunii este Doru Bușcu. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Trafic perturbat pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie produs pe versant / Cad pe şosea lemne aprinse şi pietre

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este perturbat, marţi, pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie produs pe versant. Traficul poate fi oprit în orice moment. Potrivit drumarilor, cad pe şosea lemn

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 4 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Cine transmite la TV meciul FCSB - Inter Club D'Escaldes, în primul tur preliminar din Champions League

Gazeta Sporturilor acum o ora
, prima manșă din turul 1 preliminar Champions League, are loc miercuri, 9 iulie, de la ora 20:30. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și transmis în direct pe Antena 1. . FCSB Inter D'Escaldes

Vremea

București
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

34°
mar.

23°/35°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

26°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

17°/34°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
mar.

17°/32°
mie.

12°/17°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°