Datele BNR arată că aspectul prociclic al politicii fiscale s-ar putea atenua semnificativ
Isărescu: Dacă apăsăm pe acceleraţie prea tare, putem ajunge uşor la aceeaşi experienţă traumatizantă
Datele băncii centrale arată că este posibil ca aspectul prociclic al politicii fiscale să se atenueze semnificativ în prima jumătate a acestui an şi politica fiscală să devină anticiclică, consideră guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. "Va fi o mare realizare. Ar însemna că am ieşit din cercul vicios", crede guvernatorul. Oficialul băncii centrale a adăugat că românii trebuie să înveţe din această recesiune mai lungă un lucru pe care îl spuneau şi strămoşii latini: "De acum înainte să ne grăbim încet". "Ştim că avem de recuperat decalaje, dar de multe ori dacă apăsăm pe acceleraţie prea tare şi ne uităm numai la viteza creşterii economice, putem ajunge uşor la aceeaşi experienţă traumatizantă, şi anume să trebuiască să facem corecţii în viitor", a declarat guvernatorul BNR, potrivit Mediafax.
Isărescu consideră că rolul BNR în situaţia actuală este de a spune investitorilor în general, şi celor străini în particular, că fundamentele de dezvoltare ale economiei sunt stabile, sănătoase. "Să le dăm această încredere că vor investi într-un mediu economic stabil, predictibil şi să le spunem că din unghiul de vedere al băncii centrale sunt multe şi diverse oportunităţi de investiţii profitabile, solide, pe termen lung, în această ţară", a mai spus guvernatorul băncii centrale.
Investiţiile sunt cheia creşterii economice
BNR estimează pentru acest an o creştere economică în jur de 1,5% şi pentru 2012 un avans cuprins între 4 şi 5%. "Dacă se vor face investiţiile din agricultură, dacă absorbţia fondurilor europene va fi mai ridicată şi dacă se vor face investiţii în infrastructură este posibil să avem surpriza unei creşteri mai mari de 1,5