În primele două luni ale acestui an bursa a crescut cu 9,6%, în timp ce aurul s-a ieftinit cu 4,8%
Cartoful poate fi considerat una dintre cele mai profitabile investiţii posibile la îndemâna românilor atât anul trecut, cât şi de la începutul lui 2011 până acum. După ce anul trecut cartofii s-au scumpit cu 45%, în numai două luni "a doua pâine a românilor" s-a scumpit cu 17%, conform datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS). În aceeaşi perioadă, respectiv în ianuarie şi februarie, cumulat, bursa a crescut cu 9,6%, în timp ce aurul s-a ieftinit cu 4,8% iar dobânda oferită de bănci pentru un depozit în lei nu ar acoperi nici măcar costurile de deschidere a contului. Practic, dacă cineva ar fi cumpărat cartofi la finele anului trecut şi i-ar fi vândut la finele lui februarie ar fi obţinut un câştig mai mare decât ar fi avut investind la bursă sau în aur sau decât randamentul oferit de bănci la depozite.
În 2010, când cartoful s-a scumpit cu 45%, indicele BET-C al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), care reflectă evoluţia tuturor titlurilor de pe bursă, a crescut doar cu 14%. În aceeaşi perioadă, aurul, care a înregistrat o creştere record la nivel mondial, s-a apreciat cu aproape 40%, conform cotaţiilor BNR.
Producătorii de cartofi: noi vindem cu 2 lei, voi cumpăraţi cu 3
Întrebaţi ce se întâmplă cu preţul cartofilor şi cum va evolua acesta în 2011, reprezentanţii industriei de profil susţin că nu depinde de ei. "Lumea uită câţi ani la rând a stat cartoful la 20 de bani - 40 de bani. Am avut atâţia ani de pierdere... acum ce să facem? Nu s-a acordat atenţie acestui sector. Suprafaţa pe care se cultivă sămânţă a scăzut de la 15.000 de hectare la începutul anilor '90 la 870 de hectare în 2010. Fără seminţe nu se cultivă iar dacă nu se cultivă se importă, la preţuri foarte mari", a declarat pentru gândul Ioan