Zău dacă înțeleg întregul tărăboi legat de sentința definitivă a Curții de Casație și Justiție referitoare la colaborarea cu Securitatea a lui Dan Voiculescu. Pe bune că știrile despre divorțurile momentului (Pepe și Zăvoranca, Irinel și Moni) sunt mult mai interesante.
Vedictul final în cazul Voiculescu seamănă cu sentințele din unele state americane în care un criminal în serie ori un mafiot cu renume, condamnați pe viață, mai primesc o pedeapsă suplimentară de 2 sau 3 ani, ori poate câteva luni, pentru că, în liceu, i-au dat o palmă colegei lor de bancă. Și în cazul Voiculescu, și în acele cazuri, se cheamă că ”s-a făcut justiție”. Dar informația în sine nu are o relevanță mai mare decât un banal fapt divers. Cu sau fără sentința Curții de Casație, asocierea liberalilor și a social-democraților cu Dan Voiculescu rămâne una imorală. Și accept opinii contrare doar din partea celor care au avut cel mai mic dubiu legat de caracterul lui Voiculescu înainte de această decizie.
Dezbaterile referitoare la colaborarea cu Securitatea au importanță în cazul persoanelor care sunt cunoscute cu un alt tip de profil moral. A celor care și-au construit o asemenea imagine publică negându-și trecutul. Ceea ce nu e cazul atunci când vorbim de Dan Voiculescu, care a lucrat cu acte în regulă (lucru confirmat chiar de el) într-o firmă de comerț exterior a Securității. Aaa… că și securiștii se turnau între ei este o informație care mă face cel mult să zâmbesc. Se îndoia cineva că a fost altfel?
Ba, într-o anumită măsură, verdictul Înaltei Curți de Casație și Justiție i-ar putea fi chiar benefic lui Dan Voiculescu. Pentru că să fi fost turnător e mai puțin decât să fi fost securist. Turnătorii au fost doar niște obiecte, niște instrumente, în timp ce securiștii reprezentau brațul care le manevra.
Un pumn de noroi pe o cămașă albă sare în ochi. Dar același pumn de
