Artistul se bucură de sprijinul prietenilor, fanilor, dar şi a celui mai mare susţinător, mama.
Chiar dacă are doar 20 de ani împliniţi, Ionel Istrati a reuşit deja să-şi facă loc pe piaţa muzicală autohtonă, mizând în primul rând pe calităţile vocale, dar şi pe look-ul său de băiat cuceritor. După trei ani de repetiţii, concerte şi investiţii, tânărul artist a reunit 12 piese într-un prim album, intitulat „Single Collection". Majoritatea sunt melodii de dragoste, în limbile română, rusă şi engleză, pe care le-a creat în colaborare cu artişti şi compozitori autohtoni, printre care Igor Sârbu, Eugen Doibani, Inesa Stratulat, Alex Braşovean, Sandu Gorgos.
Întrebat cui îi dedică aceste balade, interpretul a mărturisit că nu are acum o iubită, dar că adoră sentimentul de a fi îndrăgostit. „Muza nu a fost o fată anume, ci doar dorinţa de a cânta, dragostea pentru muzică şi tot ce este frumos", a spus Ionel Istrati.
La evenimentul de lansare au venit toţi prietenii artistului, dar şi părinţii, care sunt de altfel şi unicii sponsori ai interpretului. „Nu m-a ajutat nimeni în afară de părinţi, în special mama, care s-a ocupat cot la cot cu mine de invitaţii, a avut grijă de masă şi ca toţi invitaţii să se simtă bine. Din punct de vedere financiar, este foarte costisitor pentru un tânăr artist să-şi scoată un album. Păcat că o mulţime de talente se pierd, pentru că nu au parte de susţinere materială", a mărturisit artistul, precizând că înregistrarea unei singure piesă costă aproximativ 500 de euro.
A PRIMIT O ICOANĂ ÎN DAR
Pe lângă braţele de flori pe care le-a primit din partea prietenilor, Ionel Istrati s-a ales şi cu o icoană sfinţită, dăruită de o persoană importantă pentru el. „Iconiţa este de la Mircea Guţu, primul compozitor care care a scris pentru mine o piesă pe când aveam doar vreo patru ani. A fost un gest deosebit", a spus Istra