De ce m-am gîndit la Batşeba şi la Margaret Thatcher cînd am fost rugat să exprim ce cred despre prezenţa doamnelor în politică? Am mai spus-o – pentru că am această obişnuinţă metodologică (o fi bună, o fi rea?) de a recurge la cazuistică de cîte ori încerc să trag concluzii despre fenomene ample, complexe, imposibil de cuprins la prima vedere. În particular, mă străduiesc să găsesc acele cazuri care jalonează fenomenul, adică exemplele extreme. Apoi, după ce am fixat limitele specifice ale fenomenului, încerc să clasez nenumăratele nuanţe şi mă aventurez spre concluzie. În privinţa temei de azi, Batşeba şi Thatcher mi se par a fi bornele fenomenului politic feminin. Batşeba se implică matern, din poziţia de soţie a regelui David. O decizie politică extrem de importantă a acestuia este determinată de Batşeba: desemnarea fiului lor, Solomon, ca viitor rege. La polul celălalt, Margaret Thatcher este un lider politic în stare pură. Ea este ea şi doar ea, ca urmare a unei cariere politice tenace, construită de ea însăşi, de la un cap la altul. Deciziile politice pe care le-a luat, ca lider al opoziţiei la început şi ca prim-ministru mai apoi, sînt ale ei, provin din setul ei de convingeri ferme şi au fost implementate într-un stil de leadership, pe drept caracterizat ca fiind „de mînă forte“. Batşeba convinge, Thatcher învinge. Persuasiune caldă şi confruntare căutată cu lumînarea. Ei bine, între Batşeba şi Thatcher se află absolut toate destinele politice feminine. Unele mai aproape de prima, altele mai aproape de a doua, multe parcurgînd nuanţe multiple între una şi cealaltă. De aici, aş trage o primă concluzie. Doamnele există în politică în multe, foarte multe feluri. Şi de multă, foarte multă vreme. Nu sînt în nici un caz reduse la o tipologie anume sau la o epocă anume. Sigur, contează vremurile şi moravurile, prejudecăţile şi spiritul timpului, după cum esen