Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poli se teme de olteni! Sperietorile

Publicat in Pro Sport, joi 10 martie 2011 ·

Poli şi Craiova au produs mereu meciuri interesante în ultimelesezoane, cu goluri multe şi finaluri incandescente. Istoriaconfruntărilor de la Timişoara din ultimii patru ani îi face peolteni să fie optimişti îna­intea jocului de duminică.

Duelurile dintre Poli şi Ştiinţa au fost atipice în ultimelesezoane, asta pentru că fiecare echipă a reuşit să se impună maides în deplasare decât pe propriul teren. Tocmai de aceea, olteniisunt extrem de optimişti înaintea deplasării de la Timişoara, cutoate că întâlnesc singura echipă neînvinsă din campionat."Sperăm să batem, deşi va fi greu, pentru că întâlnimprobabil cea mai puternică echipă din România. Ne trebuie victoriela Timişoara şi de câte ori am avut nevoie de victorie, ne-am scosla Timişoara şi cu Rapid", a spus Adrian Mititelu.

Au marcat nouă goluri în ultimele patru jocuri!

Ştiinţa se poate lăuda cu performanţa de a avea la Timişoara totatâtea victorii ca şi Poli. În 29 de meciuri în Banat din 1965 şipână în prezent, ambele echipe au adunat câte 11 victorii, alteşapte jocuri terminându-se la egalitate. De când a revenit în primadivizie, în 2006, Ştiinţa a obţinut pe Bega două victorii şi unrezultat de egalitate în patru jocuri, marcând nouă goluri! Nu maipuţin adevărat este însă că Poli a câştigat de trei ori la Craiovaîn această perioadă.

RevinDănănae şi David Lopes

Pe de altă parte, Napoli a primit şi veşti bune înaintea joculuicu Poli. Dănănae şi David Lopes vor reveni în primul "11" dupăetapa de suspendare ispăşită cu Victoria Brăneşti. Singurul absentla Timişoara va fi Ciucă, suspendat încă o etapă.

"Mergem la Timişoara să câştigăm. Am cam fost naşii lor în ultimiiani, vrem să facem şi acum un joc bun. Sperăm să le administrăm noiprima înfrângere din acest campionat"

Dorel Stoica, mijlocaş U Craiova

Ghioneanu ştie dacă mai rămâne la Poli

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Adrian Zuckerman, fost ambasador al SUA în România: Nu m-am întâlnit cu doamna Lasconi în viaţa mea şi nu l-am rugat pe domnul primar Nicuşor Dan să facă vreun apel în numele meu la doamna Lasconi

News.ro acum 2 ore
Fostul ambasador al SUA în România Adrian Zuckerman susţine că nu a avut niciodată vreo discuţie cu Elena Lasconi şi că nu a întâlnit-o în viaţa sa, după ce lidera USR a relatat că Nicuşor Dan ar fi invitat-o la o întâlnire cu un diplomat toamna tre

Posibilă finală prezidenţială Ponta - Simion: Nicuşor Dan, despre retragerea din cursă: Da, dacă sondajele confirmă că e posibilă finala şi dacă eu stau mai slab / Crin Antonescu: Cred că-i doar în mintea domnului Nicuşor Dan / Ce spun Lasconi şi Funeriu

News.ro acum o ora
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Nicuşor Dan a precizat că este dispus să se retragă din cursa electorală, dacă sondajele de opinie confirmă finala Ponta-Simion şi dacă el este poziţionat slab în aceste sondaje. Nicuşor Dan consider

Elena Lasconi susţine că Nicuşor Dan i-a cerut, la alegerile din 2024, să se retragă în favoarea lui Nicolae Ciucă / Ea afirmă că la întâlnire urma să fie prezent şi un diplomat care ar fi fost fotografiat alături de primarul Capitalei

News.ro acum 5 ore
Candidatul USR la Preşedinţie, Elena Lasconi, susţine că, la alegerile prezidenţiale din 2024, primarul Capitalei, Nicuşor Dan, i-ar fi cerut să se retragă în favoarea lui Nicolae Ciucă. Lasconi afirmă că a fost invitată la o întâlnire cu liderul de

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, rămâne după gratii

Ziua Constanta acum 4 ore
Magistrații de la Tribunalul Bucureşti au respins contestaţia depusă de Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, şi au decis ca acesta să rămână în arest preventiv. Cei doi judecători din complet nu au reuşit să se pună

Șeful NATO: „Diferența dintre un atac asupra Varșoviei și un atac asupra Madridului este de 10 minute. Suntem cu toții pe flancul estic”

HotNews acum o ora
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a pledat pentru unitate transatlantică și a tras un semnal de alarmă cu privire la „provocările la adresa securității globale”, reliefând importanța alianței pentru securitatea Europei și a Statelor Unite, pot

Elena Lasconi, despre propunerea lui Nicușor Dan privind retragerea din cursă: „Eu nu o să cedez. O să mă duc la toate dezbaterile”

Gandul acum 7 ore
Nicușor Dan a declarat într-o emisiune că ar fi dispus să negocieze intrarea în turul 2 al alegerilor prezidențiale cu Crin Antonescu și Elena Lasconi, pentru a evita o finală între George Simion și Victor Ponta. Elena Lasconi, candidata USR la preș

TikTok susține că AUR și Călin Georgescu au beneficiat de o rețea de peste 27.000 de conturi false în campania electorală

HotNews acum o ora
Compania chineză TikTok susține într-un raport că atât Călin Georgescu, cât și partidul AUR au beneficiat de o rețea de peste 27.000 de conturi false în campania electorală din noiembrie 2024. Raportul TikTok către Comisia Europeană, citat de Bizida

Şeful agenţiei anti-monopol a lui Trump denunţă normele digitale ale UE drept „taxe pentru firmele americane”

Adevarul acum o ora
Unul dintre şefii anti-trust ai lui Donald Trump a lansat un atac fulgerător la adresa legii emblematice a Uniunii Europene care reglementează activitatea marilor firme de tehnologie, în cel mai recent război al cuvintelor înainte de anunţarea unor

Rapid și Hermannstadt se califică în semifinalele Cupei României, după victorii clare în sferturi

Mediafax acum o ora
Giuleștenii au învins fără emoții formația din Liga 3, Metalul Buzău, într-un meci în care diferența de valoare și experiență s-a văzut clar în repriza a doua. Cupa României rămâne singura șansă la trofeu pentru Rapid, în contextul rezultatelor mode

Funeriu, întrebat dacă i s-a cerut să se retragă în favoarea lui Nicuşor Dan: Nu mi s-a cerut, mi s-a sugerat. De către Eugen Tomac

News.ro acum o ora
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Daniel Funeriu a afirmat că i s-a sugerat de către preşedintele Partidului Mişcarea Populară, Eugen Tomac, să se retragă din cursa pentru Preşedinţia României  şi a refuzat acest lucru. El l-a acuzat

Vremea

București
acum

10°
joi

9°/13°
vin.

8°/11°
sâm.

10°/18°
dum.

2°/13°
Iasi
acum

joi

8°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

4°/19°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

8°/13°
vin.

9°/11°
sâm.

9°/15°
dum.

3°/12°
Cluj-Napoca
acum

joi

6°/13°
vin.

6°/15°
sâm.

2°/16°
dum.

-2°/5°
Timisoara
acum

joi

6°/14°
vin.

7°/16°
sâm.

4°/17°
dum.

1°/6°