Prestigio a lansat recent gama sa de tablete cu sistem de operare Android, împărţite în 3 serii: Prestigio MultiPad 3, 5 şi 7. Modelul de vârf al acestei game de produse este reprezentat de tableta PMP7100C, care este cea mai uşoară şi una dintre cele mai subţiri produse de pe piaţă.
Modelul PMP7100C cântăreşte doar 480g şi are 12mm grosime – este cel mai uşor în momentul de faţă şi se numără printre cele mai subţiri produse de pe piaţă.
PMP7100C are un ecran de 10,1 inch, rezoluţie 1.024x600 pixeli, procesor de 1GHz, 8 GB memorie internă, cameră frontală VGA ce permite videoconferinţele, iar sistemul de operare este Android 2.2. În privinţa conectivităţii, tableta dispune de Wi-Fi, Bluetooth, port USB 2.0 şi port HDMI.
Tableta rulează, de asemenea, Adobe Flash 10.1, iar utilizatorii au acces la Appslib, locul de vânzare pentru mai mult de 30.000 de aplicaţii pentru dispozitive Android.
Preţul recomandat pentru vânzare a tabletei Prestigio PMP 7100C este de 299 euro.