Mama unei adolescente din Hunedoara este disperată că fiica ei a plecat de acasă de cinci luni pentru a se alătura mişcării MISA, iar poliţia îi spune că legea nu-i permite să se implice în acest caz.
O mamă din Hunedoara nu mai ştie ce să facă pentru a-şi readuce acasă fiica. Maria, fata de 16 ani a Danielei Harhătă, a plecat de cinci luni. Poliţiştii i-au spus că ar şti unde se află, dar că nu pot face nimic din cauza legislaţiei. Danielei îi este foarte greu să dea de urma fetei, mai ales că aceasta, se pare, se află sub influenţa unor prieteni care ar fi cursanţi MISA.
"MISA mi-a schimbat fata"
Anul trecut, când Maria avea 15 ani, a început să petreacă tot mai mult timp la calculator. "Mess-ul", "Skype-ul" şi reţeaua de socializare "Hi5" îi ocupau aproape tot timpul. Mama ei şi-a spus că e ceva normal şi a lăsat-o în pace. Avea şi aşa destule bătăi de cap: turele de 12 ore de la spital, unde e asistent medical, treburile casnice şi îngrijirea lui Gabi, băieţelul acum în vârstă de doi ani şi o lună.
Primul semnal de alarmă a apărut în mai 2010. "Maria mi-a cerut să o las să meargă în tabăra MISA de la Herculane. N-am fost de acord. Până la urmă, a obţinut acordul tatălui ei şi s-a dus. A venit acasă. Mi s-a părut schimbată. Apoi a făcut o enterocolită acută. A stat în spital câteva zile. În vară ne-a rugat să o lăsăm în tabăra MISA de la Costineşti. De data asta, nici tatăl ei nu a fost de acord, aşa că, până la urmă, nu s-a mai dus", povesteşte Daniela Harhătă.
"Nu mai era deloc Maria pe care o ştiam eu"
Neînţelegerile au persistat. A început şcoala, şi Maria ajungea acasă tot mai târziu. Mai întâi pe la 15.00, apoi pe la 17.00, chiar 18.00, după cum povesteşte mama ei.
"Începuserăm mutarea în noul apartament. Nu mai avea posibilitatea folosirii calculatorului acasă şi motiva că rămâ