Mirela Mănescu-Felea este una dintre cele mai cunoscute interpretele de muzică populară din Munţii Apuseni. A obţinut o serie de trofee la festivalurile de muzică populară şi a înregistrat mai multe albume cu cântece specifice Ţării Moţilor.
Profil
Născută la: 30 iulie1980, în localitatea Câmpeni, Alba
Studii: Master în ,,Marketing audit şi expertiza contabilă’’
Familie: căsătorită
„M-am născut într-o casă de oameni iubitori ai cântecului popular. Mama mea Letiţia, cânta mult mai frumos decât mine, iar tatăl meu Mircea, a fost dintotdeauna pasionat de acordeon. De la ei am moştenit talentul şi preţuirea pentru frumos“, a spus interpreta de muzică populară.
Mirela a început să cânte încă de la vârsta de 6 ani şi este recunoscătoare părinţilor care au încurajat-o şi au sprijinit-o atât moral cât şi financiar în domeniul artistic. „M-am născut, am crescut şi m-am format ca om în Câmpeni, la poalele munţilor Apuseni, în şopotul izvoarelor şi în freamatul codrilor.
Tot aici, a răsunat pentru întâia oară cântecul doinit din glasul meu de copil, prin anul 1986. De atunci, cântecul m-a însoţit pretutindeni. Prin cântec am putut să-mi exprim toate sentimentele şi mulţumesc în fiecare zi bunului Dumnezeu pentru că mi-a dat acest har“, a precizat Mirela Mănescu-Felea.
,,Bădiţă buchet de flori”
Economist de profesie, Mirela Mănescu-Felea a imprimat de-a lungul timpului două albume de folclor şi două albume de colinde. Primul disc intitulat ,,Mama dragă eu îţi cânt“ l-a înregistrat în 1997, iar împreună cu orchestra Crai Nou din Alba Iulia a scos pe piaţă în anul 2000 albumul ,,Mâine-i târgu’ la Albac“.
În luna noiembrie, Mirela a imprimat ,,Bădiţă buchet de flori”, cel mai recent CD al său. Acesta reuneşte cântece specifice Ţării Moţilor.
Mirela Mănescu-Felea, alături de grupul instrumental „Dor“.