România sărbătoreşte mâine o jumătate de secol de laprimul titlu mondial obţinut la handbal masculin, un succes care aînsemnat startul marilor performanţe din întreg sportulromânesc.
Fără istorie nu am fi avut prezent şi viitor. Este o sintagmă carese potriveşte de minune atunci când vorbim despre handbal. 12martie 1961 este o zi istorică pentru întreg sportul românesc,România urmând să sărbătorească mâine 50 de ani de la câştigareaprimului titlu mondial obţinut la handbal în "7". Un titlu desprecare se spune că a spart toate barierele şi a deschis larg porţilepentru tot ceea ce înseamnă sport în ţara noastră. Ce a urmat, celpuţin în handbalul masculin, ştim cu toţii: 20 de ani de supremaţietotală, încununată cu patru titluri mondiale, palmares care ne ţineşi în prezent pe primul loc în lume la medalii de aur obţinute,alături de Suedia şi Franţa.
Dar ce înseamnă un titlu mondial în handbal? Imaginaţi-vă căsunteţi suporteri ai Franţei, iar Karabatic, Omeyer, Abalo şiceilalţi "cocoşi" ne reprezintă. Ei sunt personajele uluitoare aleprezentului, adevăraţi stăpâni ai lumii care câştigă tot ce sepoate de câţiva ani încoace. În 1961 au fost alte vremuri, s-ajucat un alt handbal, mai romantic, dar situaţia a fost exact lafel. Atunci, România (n.r. - Republica Populară Română, cum senumea ţara noastră pe atunci) era naţiunea care uluia întreaga lumeprintr-o victorie de senzaţie în faţa Cehoslovaciei, la Dortmund,în prezenţa a peste 15.000 de spectatori. Iar 12 martie 1961 a fostdoar începutul într-un domeniu în care cei mai de seamăreprezentanţi au jonglat cu adversarii şi i-au spulberat vreme devreo două decenii.
Oprea Vlase, "ctitorul" naţionalei
Chiar la prima răsfoire a poveştii din '61 ţi se face pielea degăină. Aprecierile făcute la vremea respectivă de cătrepresa internaţională n-au cum să nu-ţi trezească sentimente dem
