Tânăra textieră Alina Dabija spune că cele mai bune cântece sunt cele pe care le-a scris în momente de tristețe sau în urma unor experiențe neplăcute. Visătoare, romantică şi impulsivă în acelaşi timp. Astfel se caracterizează cea pe care o cunosc toţi artiştii, pentru că ea le scrie versurile.
Alina Dabija are doar 24 de ani, dar peste 100 de piese în palmares. S-a născut într-o familie de muzicieni, unde au răsunat mereu melodii populare.
„Tatăl meu este trompetist, iar acum şi fratele mai mic face Conservatorul, studiază acordeonul. Eu am ales altă cale, deşi nu m-am îndepărtat foarte mult de artă. Am însă în spate şapte ani de pian, canto şi câteva încercări în teatru", spune tânăra.
A făcut Comunicare Publică la Universitatea de Studii Europene din Moldova, iar în paralel, pentru că orele îi păreau plictisitoare, a început să lucreze încă din primul an de facultate.
„Am început cu radio, după care a urmat un alt «drog», televiziunea, unde am lucrat timp de un an de zile. Pot spune că a fost o perioadă de pauză creativă, iar în curând voi începe un proiect muzical", promite Alina, care colaborează de ceva vreme cu compozitorul Alexandru Braşoveanu la o piesă pe care o va lansa în această primăvară.
„Va fi o melodie gen «touch & go», un stil în care nu se cântă la propriu, ci se jonglează cu vocea", explică artista.
PRIMA PIESĂ A SCRIS-O PENTRU FORMAŢIA EDICT
Pasiunea pentru scris şi-a descoperit-o în şcoala primară, la lecţiile de desen. „În loc să pictez un peisaj de toamnă, am scris o poezie. Aşteptam că profesoara mă va pedepsi, dar s-a dovedit a fi prima mea susţinătoare. De atunci, la fiecare oră de pictură, scriam poezii", îşi aminteşte Alina.
Prima piesă pentru un artist a scris-o acum trei ani. Este vorba de „I belive", cu care formaţia Edict a participat la Eurovision. Piesa nu i-a adus un mare succes