Problema câinilor fără stăpân a reprezentat dintotdeauna un subiect care a împărţit populaţia în două. Pe de o parte, sunt iubitorii de animale, pe care îi recunoaştem inclusiv în vecinii care obişnuiesc să le dea de mâncare câinilor de pe stradă, iar pe de altă parte sunt cei care văd în eutanasiere soluţia la pericolul câinilor maidanezi.
Chiar dacă nu a fost niciodată rezolvată, o perioadă, această problemă s-a domolit. Iată, însă, că un proiect de lege care ar da autorităţilor dreptul să eutanasieze câinii a încins din nou spiritele. Asociaţiile pentru protecţia animalelor şi iubitorii necuvântătoarelor au demarat o serie de proteste în toată ţara, pentru ca animalele să nu mai fie ucise şi pentru ca banii din bugetul de stat să nu mai fie aruncaţi pe fereastră.
Vezi aici ce soluţii anti-maidanezi s-au găsit la Iaşi
De altfel, ONG-urile au propria explicaţie în ceea ce priveşte insistenţa autorităţilor pentru eutanasiere: banii nu necesită multă justificare, aşa că ei pot ajunge în campaniile electorale ale oamenilor politici.
Potrivit datelor Asociaţiei Cuţu-Cuţu, în perioada 2001-2008, în Bucureşti au fost eutanasiaţi 144.339 de câini, pentru care s-au cheltuit peste nouă milioane de euro. Prin urmare, eutanasierea unui câine a costat între 60 şi 70 de euro, în timp ce pentru sterilizare sunt necesari între 15 şi 25 de euro.
"Există un interes în a menţine maidanezii în stradă"
În acelaşi timp, asociaţiile pentru protecţia animalelor resping eutanasierea pe motiv că s-a dovedit a fi inutilă. “Această metodă a eutanasierii a fost aplicată în toată ţara cam nouă ani de zile, dovedindu-se a fi ineficientă, numărul câinilor din stradă rămânând acelaşi. O concluzie a unor studii realizate de Organizaţia Mondială a Săntăţii este că eliminarea din teritoriu nu reprezintă o soluţie.
Putem să admitem că există un inter