Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Botiş: „Ridicaţi-vă voi, cei care aţi lenevit şi munciţi, căci răsplata voastră va fi bunăstarea“

Publicat in Adevarul, vineri 11 martie 2011 ·

Ministrul Muncii i-a apostrofat astăzi pe liderii de sindicat care participau la un miting în faţa Prefecturii Bistriţa-Năsăud, îndreptat împotriva Noului Cod al Muncii şi le-a reproşat că nu informează corect membrii de sindicat pentru că se tem de concurenţă.

Însoţit de prefectul Cristian Florian ministrul muncii, Ioan Botiş a coborât în mijlocul celor 150 de sindicalişti din mai multe central sindicale, aflaţi la ora 16,00 în piaţa prefecturii şi timp de o jumătate de oră a încercat să le demonstreze că protestul lor este inutil:„Codul acesta al muncii, ca să mă exprim crestineşte spune în felul următor: Ridicaţi-vă voi, cei care aţi lenevit şi munciţi, căci răsplata voastră va fi bunăstarea- asta spune Codul, aşa ca să dau o traducere creştinească", a mai spus Botiş. „Aceşti oameni care au loc de muncă, ei muncesc, ei sunt contributori, ei ţin societatea asta în spate şi spun că noul cod al muncii trebuie s-i aducă pe cei leneşi la muncă. Şi asta face. Nu ştiu dacă sunt manipulaţi. Liderii sidicali, unii dintre ei pot să facă şi lucrul acesta, să nu informeze corect, pentru că eu dacă eram lider sindical m-aş fi întâlnit cu oamenii şi aş fi discutat. «Uite, asta este codul muncii cu avantaje şi dezavantaje şi ceea ce a propus guvernul, mergem să ne batem cu ei sau nu?»" a mai afirmat ministrul Muncii.

Botiş i-a acuzat pe liderii de sindicat că se tem de concurenţa pe care o deschide noul cod: „Pe actualul cod dacă avem într-o unitate un lider sindical, salariaţii nu mai pot avea alt reprezentant. Or, eu am modificat acest lucru şi în momentul acesta, dacă va trece codul în forma aceasta şi salariaţii pot să îşi negocieze un contract de muncă. Şi au concurenţă, acesta e adevărul, sindicatul ca avea concurenţă, acum, în unităţi", a mai spus Botiş.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Inundațiile de la Salina Praid: Mai multe gospodării sunt evacuate de urgență. „Pericol de prăbușire a planșeului vechii mine”

HotNews acum 11 ore
Autoritățile au dispus, în regim de urgență, evacuarea a 10 case aflate lângă Salina Praid, după ce în zonă s-au produs surpări, anunță Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă. „În urma evaluării tehnice realizate de experți solicitați de Ministeru

Nicolae Stanciu a SEMNAT cu Genoa. E cel mai bine plătit jucător din echipa lui Dan Șucu

Gandul acum 10 ore
Genoa a anunțat transferul lui Nicolae Stanciu. Căpitanul naționalei tricolore începe contractul de la 1 iulie 2025. Stanciu vine la Genoa ca jucător liber de contract, după ce își încheie înțelegerea cu Damac FC. La italieni are un acord pe doi ani

Donald Trump a distribuit o teorie a conspirației conform căreia Joe Biden a murit în 2020 și a fost înlocuit cu „clone”

HotNews acum 9 ore
Președintele american Donald Trump a distribuit o teorie a conspirației nefondată prin care se pretinde că predecesorul său, Joe Biden, a murit și a fost înlocuit de clone robotice, relatează The Independent. Duminică dimineață, republicanul în vârs

Metaloglobus a promovat în premieră în Superligă

HotNews acum 4 ore
Metaloglobus București a promovat în premieră în eșalonul de elită al fotbalului românesc, după ce a învins Politehnica Iași cu scorul de 1-0 (0-0), duminică seara, pe teren propriu, în manșa secundă a barajului pentru menținere/promovare în Superli

Ucraina desfăşoară o operaţiune ”de amploare” împotriva aviaţiei militare în Rusia, anunţă SBU. Peste 40 de avioane, atinse, în baze aeriene

News.ro acum 5 ore
Ucraina a desfăşurat duminică o serie de atacuri cu drone împotriva unor baze aeriene ruseşti şi au atins peste 40 de avioane într-o bază aeriană situată în estul Siberiei, la mii de kilometri de frontieră, anunţă o sursă din cadrul serviciilor ucra

Un marinar a dispărut de la bordul fregatei Regele Ferdinand, aflată în misiune

HotNews acum 11 ore
Un marinar aflat la bordul fregatei „Regele Ferdinand”, navă a Forțelor Navale Române aflată în misiune în Marea Mediterană, a dispărut duminică dimineață de la bordul navei, a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN) într-un comunicat de presă.

USR anunță consultări cu sindicatele și patronatele pentru programul de guvernare

HotNews acum 6 ore
USR a anunțat, duminică, printr-un comunicat de presă, organizează o consultare cu confederațiile sindicale și patronale în cadrul procesului de elaborare a programului de guvernare, transmite Agerpres. Consultările sunt planificate pentru marți, 3

Comandantul forțelor terestre ucrainene a demisionat după atacul rusesc care a ucis 12 soldați pe poligonul de antrenament

HotNews acum 7 ore
Comandantul Forţelor Terestre ucrainene, Mihailo Drapatî, a anunțat duminică că și-a depus demisia, în urma unui atac rusesc care a ucis 12 militari aflați sub comanda sa, transmite Kyiv Independent. „Am luat decizia de a-mi da demisia din funcția d

Avertizare hidrologică de Cod portocaliu pentru zone din judeţul Braşov, valabilă până luni dimineaţă/ Alte câteva judeţe din centrul şi nordul ţării sunt sub avertizare de Cod galben HARTA

News.ro acum 4 ore
Hidrologii au emis, duminică, o avertizare Cod Portocaliu pentru câteva zone din judeţul Braşov, valabilă până luni dimineaţă, la ora 9.00. De asemenea, până luni la prânz, este în vigoare o avertizare Cod galben pentru mai multe judeţe din centrul

Marius Tucă Show începe luni, 02 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

16°
lun.

16°/30°
mar.

18°/30°
mie.

19°/31°
joi

19°/31°
Iasi
acum

18°
lun.

17°/30°
mar.

18°/31°
mie.

16°/26°
joi

17°/30°
Constanta
acum

16°
lun.

16°/29°
mar.

19°/24°
mie.

18°/24°
joi

18°/22°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

14°/27°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
joi

16°/29°
Timisoara
acum

14°
lun.

14°/29°
mar.

17°/29°
mie.

18°/30°
joi

18°/31°