real,- Hypermarket România: În desfăşurarea activităţii noastre acţionăm întotdeauna cu bună credinţă şi în spiritul legii
Acţiunea civilă în contrafacere are ca obiect sancţionarea delictului prin care se încalcă dreptul de proprietate industrială asupra invenţiei
Magistraţii Secţiei a V-a Civilă şi de Proprietate Intelectuală a Tribunalului Bucureşti au avut ieri pe rol procesul intentat de Puma AG Rudolf Dassler Sport cu sediul ales la Societatea de avocaţi Turcu&Turcu, obiectul cauzei fiind "acţiune în contrafacere". Procesul a fost înregistrat la data de 8 februarie 2011 sub numărul 9500/3/2011, termenul următor fiind stabilit pentru 7 aprilie.
Contactaţi telefonic, reprezentanţii Casei de Avocatură Turcu&Turcu au refuzat să comenteze motivul iniţierii acestui proces, susţinând că nu pot face acest lucru atât timp cât procesul este pe rol.
Pe de altă parte, reprezentanţii real,- Hypermarket România ne-au spus că instanţa va stabili dacă sunt sau nu vinovaţi şi că politica societăţii este aceea de a respecta drepturile de marcă ale titularilor. "Considerăm că singura instituţie abilitată să se pronunţe cu privire la existenţa încălcării sau nu a unui drept de marcă este instanţa de judecată. Totodată, dorim pe această cale să reiterăm politica societăţii noastre în această privinţă, aceea de a respecta toate drepturile la marcă ale titularilor acestora. În desfăşurarea activităţii noastre acţionăm întodeauna cu bună credinţă şi în spiritul legii", a precizat pentru Curierul Naţional Departamentul de Comunicare şi Relaţii Publice al companiei real,- Hypermarket România.
Ce spune legea
Acţiunea civilă în contrafacere are ca obiect sancţionarea delictului civil prin care se încalcă dreptul de proprietate industrială asupra invenţiei. Ea are o sferă de aplicare mai largă decât aceea a acţiunii penale în contrafacer