A apărut de curînd, și în România, o carte-cult pentru iubitorii de literatură de bună calitate, despre care se spune că ar fi, de fapt, o culme literaturii sud-americane din anii ’60-’70, dar o culme dintre cele pentru alpiniștii inițiați, și nu pentru cei care caută obiective turistice. Iată cîteva fragmente pentru cititorii români care vor fi poate descurajați, în librării, de coperta nereușită și de corpul de literă infinitezimal al ediției românești: „ – Știi ce se întîmplă cu tine? îl întreb pe Arsenio Cueșgteră, care vrea să iasă din baie și nu găsește gaura potrivită. – Ce? – Că ai obosit să crești și să descrești și să urci și să cobori și să alergi și că peste tot, prin toate părțile mișună iepurii ăștia care dau ordine. – Care iepuri? A început să se uite printre picioarele mele. – Iepurii. Iepurii care vorbesc și se uită la ceas și organizează și conduc totul. Iepurii acestor vremuri“. Sau: „Nu m-am dus niciunde în noaptea aceea, ci m-am oprit la colț sub un felinar ca acum. Aș fi putut să mă duc să caut vreo dansatoare la sfîrșitul celui de-al doilea show de la Casino Parisien. Dar asta ar fi însemnat ca de acolo să ne ducem la un bar de noapte, să bem ceva și apoi să mergem la un motel și, în cele din urmă, să mă trezesc dimineața cu gura amară și năclăită, într-un pat străin, cu o femeie pe care de-abia aș fi recunoscut-o, fiindcă își lăsase tot machiajul pe cearșafuri și pe corpul meu și pe gura mea, cu o bătaie în ușă și un glas asonim care spune că e ora și să mă duc singur la duș să mă spăl și să scap de mirosul de pat și de sex și de somn, și apoi s-o trezesc pe acea necunoscută, care mi-ar spune ca și cum am fi fost căsătoriți de zece ani, cu monotonia siguranței, Scumpule mă iubești, întrebîndu-mă asta pe mine, cînd de fapt ar trebui să mă întrebe cum mă cheamă, care-i numele meu, pe care sigur că nu-l știe și cum nici eu nu-l știu pe-al e