Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O fetiţă oarbă are nevoie de operaţie în SUA

Publicat in Jurnalul, vineri 11 martie 2011 ·

Bianca s-a născut pe 1 septembrie 2010, la numai 33 de săptămâni, într-un spital din Alexandria, Teleor­man. O dată cu ea a venit pe lume şi sora ei geamănă, Corina. Pentru că s-au născut prea devreme, cele două fetiţe au avut probleme de sănătate şi au ajuns la Spitalul „Marie Curie” din Bucureşti. Fetiţele nu vedeau şi au fost operate. Corina s-a făcut bine, dar Bianca a rămas cu diagnosticul de „retinopatie de prematuritate” de gradul 5 la ambii ochi. Asta înseamnă că fetiţa nu vede nimic, nu-şi vede ma­ma, tatăl sau sora geamănă.

Me­dicii au spus că nu e nimic de făcut, dar naşa fetiţei nu a vrut să accepte că Bianca nu va vedea niciodată şi a început să caute soluţii. Pe internet, a aflat de două cazuri similare, unul în Galaţi, altul în Constanţa, şi a luat le­gătura cu familiile, care i-au dat adrese de mail de la spitale din Eu­ropa şi din toată lumea. Ionuţ Puică, cel care i-a ajutat pe părinţii Biancăi să traducă şi să trimită mail-uri la spitale, povesteşte: „Am ataşat toate ana­lizele. În Europa nu ni s-au dat mari şanse. Am aflat că se face ope­raţie cu laser în Turcia, Ucraina şi Belgia, dar am înţeles că acest fel de in­tervenţie nu are rezultate bune. Am tri­mis mail-uri şi în Taiwan şi în SUA. Me­dicii din Taiwan ne-au spus că Bian­ca are la un ochi gradul 4, ceea ce înseamnă un grad mai uşor de or­bi­re”. De la familia din Galaţi au aflat că în Statele Unite se face o altfel de operaţie, care are mai multe şanse de reuşită. „Adică ăsta ar fi primul pas, să nu vă imaginaţi că după operaţie va vedea perfect. Copilul din Galaţi vede acum obiectele aflate la 20 de centimetri de ochi, dacă înainte nu vedea deloc”, spune Ionuţ Puică.

Medicii care au consultat-o pe Bianca au constatat că mai suferă şi de alte afecţiuni, printre care stenoză duodenală, piodermită stafilococică, hi­poxie perinatală, dar acestea pot fi tra­tate în ţară. Pentru

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO O mașină a intrat în mulțime la Los Angeles: zeci de oameni au fost răniți

HotNews acum 33 minute
Cel puțin 28 de oameni au fost răniți, după ce o mașină „neidentificată” a intrat în mulțime pe bulevardul Santa Monica din Los Angeles, unul dintre bulevardele emblematice ale metropolei americane, transmite CNN. Incidentul a avut loc în noaptea de

Salina Praid, în pragul colapsului. Ministrul Mediului: „Nu este o întrebare dacă se va prăbuşi tavanul, ci când şi cât de rapid”

Mediafax acum 48 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, spune că mina de la Praid este prea afectată ca să mai fie salvată. Situația este gravă, iar prăbușirea plafonului este sigură, susține aceasta. „Nu este o întrebare dacă se va prăbuşi tavanul, ci când şi cât de r

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 4 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Ministrul Mediului, despre informaţiile privind interzicerea centralelor de apartament: Fake news

G4Media acum 50 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informaţiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, pr

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

VIDEO „Accident tragic”: 19 răniți în timpul unui spectacol de artificii din Dusselforf

HotNews acum 2 ore
Nouăsprezece persoane au fost rănite, dintre care patru grav, în Germania, în urma unui incident survenit vineri noapte în timpul unui spectacol de artificii la un târg din Düsseldorf, în vestul țării, a informat sâmbătă poliția, potrivit AFP. Potri

SUA iau în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele de apărare

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat vineri că administraţia SUA ia în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele Departamentului Apărării, informează agenț

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum o ora
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 3 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°