Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scandal cu miros de ... renegociere

Publicat in Ziua Constanta, vineri 11 martie 2011 ·

Atacurile la nivel declarativ iniţiate de reprezenţii celui mai mare tour operatorului german au tulburat apele în turismul românesc. Preţurile mari şi serviciile de proastă calitate sunt semnalele trase de nemţi la adresa litoralului românesc. Ce uită să menţioneze cei de la TUI atunci când fac aceste declaraţii este faptul că preţurile au fost negociate direct cu hotelierii români iar calitatea serviciilor a fost atent supravegheată în ultimul an, tot de reprezentanţii germani ai companiei.

După mai mulţi ani de absenţă de pe piaţa turismului românesc, tour operatorul German Tui şi-a făcut din nou apariţia pe plaiurile mioritice, în 2010. Pentru sosirea triunfală a nemţilor, hotelierii români au umblat la preţuri, la calitatea serviciilor iar câinii vagabozi au fost goniţi din staţiuni. Totul pentru a opri noi plângeri din partea turistului german venit să se bronzeze pe litoralul românesc. Toate eforturile se pare că au fost in zadar. Declaraţiile reprezentanţilor TUI aflaţi la Târgul Internaţional de Turism de la Berlin i-au pus pe jar pe hotelieri când au aflat că nemţii reclamă servicii de proastă calitate si preţuri mari. Patronii români recunosc că litoralul nu mai seamănă cu ce erau obşnuiţi clienţi nemţi, dar de cealaltă parte nici operatorul german nu a adus numărul de turişti negociat. În loc ca aceştia să vină cu miile cum s-au lăudat, cei de la Tui abia dacă au trimis la malul mării câteva sute de persoane. Asta poate şi pentru că investiţia tour operatorului a fost zero în ceea ce priveşte mediatizarea locurilor din România. Pentru litoralul românesc declaraţiile aruncate peste masă de reprezentanţii uneia dintre cele mai prestigioase firme de turism din lume sunt încă o bulină negră în tabloul pătat de atătea ori de nemulţumirile occidentalilor. De data aceasta însă preţurile mari şi calitatea serviciilor sunt de fapt probleme aflate în cu

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum o ora
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 2 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum o ora
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 4 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Superliga – Play-Off: CS Universitatea Craiova a învins U Cluj, scor 3-0

News.ro acum 51 minute
Echipa CS Universitatea Craiova a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia U Cluj, în prologul primei etape din play-off-ul Superligii. Portarul Ştefan Lefter a fost eroul clujenilor în Bănie. Goalkeeperul de la „U” a salvat la dubl

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°