Judecătorul Mircea Dumitru Dinică de la Judecătoria Constanţa, asupra căruia Consiliul Superior al Magistraturii a anunţat că va lua măsuri drastice, ajungând până la excluderea din magistratură, a susţinut o conferinţă de presă în biroul său. Potrivit CSM, 3 grefiere au reclamat că magistratul le-a făcut avansuri şi a fost obraznic cu ele. În apărarea sa, judecătorul susţine că este vorba despre un complot al celor pe care le-a sancţionat pentru că nu îşi făceau treaba cum trebuie. „Încă nu am fost suspendat din funcţia de judecător, am luat la cunoştinţă hotărârea comisiei disciplinare a CSM şi o voi contesta. Nu sunt de acord cu dispozitivul şi considerentele reţinute, o voi ataca la CEDO. Sunt pus în situaţia unei situaţii extrem de jenante. Dacă CSM-ul hotărăşte să mă excludă, eu i-am anunţat că mai bine îmi dau demisia, pentru că vreau să îmi fac o carieră în străinătate. Toţi sunt contra mea, iar eu sunt singur contra toţi. Nu mă simt vinovat şi nu sunt vinovat de nimic, referitor la plângerile făcute", a declarat magistratul. În opinia sa, judecătorul susţine că a fost ameninţat de către unii magistraţi din cadrul CSM, printre care şi preşedintele Horaţius Dumbravă, că nu-i va fi bine dacă va face public faptul că i-a văzut „cu sticla la gură". Mai mult, Dinică s-a luat chiar şi de conducerea Curţii de Apel Constanţa. „Aici sunt angajaţi foarte mulţi pe pile. Dacă cuiva îi atragi atenţia, din orgoliu, din egoism, ori de frică sau poate chiar din pură prostie momentană, încep să se ducă să te reclame peste tot pe la şefi. Ori şefii, care au dat examene şi au standarde manageriale, nu aplică nimic. Stau şi dorm în birouri. Am fost la preşedintele Curţii, la domnul Nicolae Stanciu, mi s-a spus că e ocupat, mănâncă. Stanciu ăsta aici mănâncă, aici doarme. Mi-a zis să mă mut într-o comună de lângă Bucureşti. Adică eu, care am stat 8 ani într-o comună, trebui