La tot mai multe botezuri îşi fac apariţia trei zâne frumoase, care le ursesc micuţilor, ca într-o poveste, să aibă parte de iubire, înţelepciune, noroc, sănătate şi, desigur, o carieră de succes.
Fiecare părinte îi doreşte copilului său tot ce e mai bun, aşa că la botezuri prezenţa ursitoarelor a devenit tot mai obişnuită. Pe o muzică feerică, intră pe rând cele trei ursitoare, păşind alene în rochii largi şi frumos colorate, de par desprinse din poveste. Se face linişte. Începe ursita.
Cele trei surori se învârtesc uşor în jurul mamei care îşi ţine copilul în braţe şi cu bagheta magică îi sortesc acestuia lucruri alese: de exemplu, să aibă mereu curaj, gânduri drepte, iscusinţă şi iubire, precum şi o viaţă frumoasă, noroc şi fericire.
Surprize pentru cei mici, dar şi pentru cei mari
Sunt urări care îi vor emoţiona cu siguranţă pe părinţii micuţului ce abia a păşit pe lume. Fiecare dintre cele trei zâne are puterea de a oferi un dar magic, iar numele lor spun multe: Înţelepciunea, Visarea şi Ra ţiunea sau Frumuseţea, Norocul şi Dragostea.
Ursitoarele au, de regulă, studii în actorie. Aşadar, spectacolul şi vorbele meşteşugite îi vor impresiona cu siguranţă şi pe invitaţi. "După cum e scris în cartea magică, îi dăruim copilului cele mai bune şi frumoase lucruri. Zânele îi vor da blândă povaţă, pentru ca astă viaţă să-i fie de poveste", spune Andreea Munteanu, care a ales să joace rolul de ursitoare.
Uneori, un vrăjitor rău vrea să strice planurile celor trei zâne sau ursitoarea cea rea îşi face apariţia, supărată că nu a fost chemată la botez. Cum poveştile au însă întotdeauna final fericit, nimeni nu reuşeşte să strice bucuria celor prezenţi. "Am dorit ca botezul copilului să fie un moment special. Mi-a plăcut ideea ca fetiţei noastre să-i fie ursite toate cele bune, în primul rând sănătate şi intel