Grecia cere autorităţilor Uniunii Europene (UE) luarea de urgenţă a unor măsuri împotriva agenţiilor de evaluare financiară, după ce Moody's Investors Service a retrogradat recent, cu trei trepte, ratingul suveran al statului, transmite AFP, citează Mediafax. Cererea este adresată de ministrul elen al Finanţelor, George Papaconstantinou, preşedintelui Eurogroup, Jean-Claude Juncker, comisarului european pentru Afaceri Economice şi Monetare, Olli Rehn, preşedintelui Băncii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet, şi comisarului european pentru Servicii Financiare, Michel Barnier. Papaconstantinou evocă necesitatea unei acţiuni din partea autorităţilor europene contra agenţiilor de rating, subliniind că această problemă ar trebui abordată de urgenţă de Eurogroup, ai cărui membri se vor reuni vineri la Bruxelles, şi de miniştrii europeni ai Finanţelor. "Ultima retrogradare a ratingului Greciei este reprezentativă mai degrabă pentru modul în care agenţiile distorsionează motivările şi nu pentru situaţia reală a Greciei", a afirmat ministrul elen. Moody's a retrogradat luni cu trei trepte ratingul suveran al Greciei, de la "Ba1" la "B1", cu perspectivă negativă, din cauza riscului ca statul să fie nevoit să-şi restructureze voluntar datoriile. Totodată, agenţia a redus, ieri, ratingul de credit al Spaniei cu o treaptă, de la "Aa1" la "Aa2", cu perspectivă negativă, apreciind că Guvernul de la Madrid a subestimat costurile unei eventuale restructurări a sistemului bancar şi că autorităţile nu vor reuşi să consolideze suficient finanţele publice.
Grecia cere autorităţilor Uniunii Europene (UE) luarea de urgenţă a unor măsuri împotriva agenţiilor de evaluare financiară, după ce Moody's Investors Service a retrogradat recent, cu trei trepte, ratingul suveran al statului, transmite AFP, citează Mediafax. Cererea este adresată de ministrul elen al Finanţelor, George Pa