Preşedintele Traian Băsescu a semnat, joi, decretul pentru promulgarea Legii privind comemorarea dezrobirii romilor din România.
La sfârşitul lunii februarie, Camera Deputaţilor, for decizional, a decis ca 20 februarie să devină dată oficială de comemorare a dezrobirii romilor, urmare a adoptării unei iniţiative legislative ce aparţine deputatului minorităţilor Nicolae Păun. Iniţiativa, care a primit anterior votul negativ al Senatului, stipulează că acţiunile dedicate acestei zile pot fi sprijinite financiar de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional şi de autorităţile locale şi centrale.
În schimb, Comisiile reunite pentru cultură şi pentru drepturile omului au decis să elimine din textul propunerii legislative introducerea în programa şcolară a perioadei de robie a romilor din istoria României. În expunerea de motive, Nicolae Păun susţine necesitatea comemorării “de imperativul schimbării mentalităţii şi prejudecăţilor greşite determinate de stereotipurile înrădăcinate în societatea românească, precum şi de asumarea istoriei recente a statului român modern”.
Preşedintele Traian Băsescu a semnat, joi, decretul pentru promulgarea Legii privind comemorarea dezrobirii romilor din România.
La sfârşitul lunii februarie, Camera Deputaţilor, for decizional, a decis ca 20 februarie să devină dată oficială de comemorare a dezrobirii romilor, urmare a adoptării unei iniţiative legislative ce aparţine deputatului minorităţilor Nicolae Păun. Iniţiativa, care a primit anterior votul negativ al Senatului, stipulează că acţiunile dedicate acestei zile pot fi sprijinite financiar de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional şi de autorităţile locale şi centrale.
În schimb, Comisiile reunite pentru cultură şi pentru drepturile omului au decis să elimine din textul propunerii legislative introducerea în programa şcolară