Foxtrott şi charleston, muzica anilor 30
Parte din toată floarea cea vestită a femeilor contemporane, personalităţi, femei de afaceri, avocate renumite, arhitecte, ziariste, medici de numele cărora se leagă speranţa salvării vieţii, directoare de bănci, profesoare universitare sau de licee de top în Bucureşti, care au păstorit sau păstoresc olimpicii noştri internaţionali şi naţionali, au fost de 8 martie să se sărbătorească. Ştiau că vor trăi vreme de câteva ceasuri atmosfera unei vieţi şi a unui Bucureşti de altădată, unul din jurul anilor '20, şi nu oriunde, şi nu oricum. Ci la Grand Hotel Continental din Bucureşti, nu de multă vreme restaurat şi modernizat, cu tot respectul pentru ceea ce înseamnă strălucirea şi tradiţia unei metropole europene. Amfitrioana acestui pelerinaj în atmosfera metropolei noastre la începutul veacului XX a fost arhitecta Daniela Mirea. Ea ne-a propus o călătorie în tunelul timpului, însoţită de muzica unui violoncel şi de o defilare de modă având drept coloană sonoră piese ce vor fi răsunat pe vremuri, seară de seară, la celebra grădină Oteteleşanu, nelipsită din forfota bucureşteană şi viaţa artistică, azi evocată în istorii literare şi dicţionare ori parte a colecţiilor unor muzee, când nu o strânge cu umoru-i şăgalnic poezia lui Păstorel Teodoreanu sau versul sarcastic al cupletelor lui Constantin Tănăse rostite la revistă, precum celebrul "Davai ceas" de la tragica ocupaţie sovietică, de la care i s-a tras şi moartea...
Arhitectura Căii Victoriei pe muzică de violoncel
O seară de vis dedicată doamnelor
În spatele petrecerii puse la cale cu mult dichis şi rafinament a fost acest benefic popas, de câteva ore, la Grand Hotel Continental, care s-a construit în urmă cu 125 de ani, sub semnul Europei vrăjite de arhitectura unui neorenascentism eclectic şi apoi de "Art Nouveau". Parisul şi Viena şi-au pus o