Caut fierarul şi fierăria prin scrierile lui Livius Ciocârlie, pe la Viorel Marineasa: nimic! Scormonesc pe la Meliusz Joszef: la fel. Ceva rezultate am în romanul istoric al lui Crnjanski. Nici în romanul Mara nu apare fierarul şi fierăria. Nu este, sau eu cel puţin nu l-am găsit. O să caut şi la Sorin Titel, Adriana Babeţi, Cornel Ungureanu: deocamdată nu am făcut-o. Scormonesc şi prin textele pe care le-am publicat pe website-ul propriu şi dau de un fragment interesant, chiar dacă istoric aparţine altei lumi: „ ...proletcultismul pîndea în gang, între mătura femeii de serviciu, steagurile de 1 Mai, cutare lozincă cu trăiască şi înflorească pe o pînză roşie îngălbenită de aceleaşi valuri ale vremii care, o ştim cu toţii, peste tot şi fără istov, curg. Aşadar pumni noduroşi şi nişte obraze asemenea, cu barba nerasă, nişte ciocane, două la număr, o roată dinţată, o nicovală de la covăcie (fierărie, adică), nişte snopi de paie de grîu aplecate specific cu bobul plin, în background o batoză: basoreliefuri pe care le puteţi vedea, dragi cititori interesaţi de problematica analizată, prin gara de la Arad, sus, pe cupolă, pline de praf şi acoperite de găinaţul turturelelor“. (www.danielvighi.ro).http://www.danielvighi.ro

Înainte de a fi folosit prin fierării, înainte de a ajunge pe nicovală şi de acolo prin împrejurimile de zi cu zi, fierul trebuie extras din pămînt. Lucrul acesta se întîmplă demult. Despre cum stau lucrurile în Banat, ne spune cîte ceva Virgil Birou. Povestea sa se referă la mina părăsită Simon şi Iuda de la sfîrşitul secolului al XIX-lea: mina aparţinea „celebrei societăţi privilegiate austriece de căi ferate, pe scurt STEG-ul“ (Birou, 27). Desigur autorul simte imboldul ideologic al vremii anilor cincizeci, cînd pe la birourile Sfaturilor populare atârna portretul lui Stalin, să adauge şi faptul că sus pomenita societate