Regizorul Darren Aronofsky este unul dintre cei mai înzestrați și ingenioși cineaști nord-americani contemporani, iar cel mai nou film al său, Lebăda neagră, chiar dacă a fost nedreptățit de votanții Premiilor Oscar (o singură distincție, pentru actrița Natalie Portman, din cinci nominalizări), merită să suscite o discuție. Filmul se deschide cu o secvență onirică premonitorie: o balerină în alb, de o frumusețe și o inocență angelice, dansează delicat, pe un fundal muzical feeric, într-un con de lumină, tatonînd intermitent zona întunecată. De acolo apare un bărbat în veșminte negre, cu căutătură sinistră. În timp ce muzica se întețește, căpătînd note dramatice, el se metamorfozează, prin mișcări agile, într-un monstru înaripat/ încornorat, ce pare a pune stăpînire pe divina dansatoare. Însă aceasta reușește să se elibereze și își continuă dansul suav, marcată evident de întîlnire. Visul îi aparține Ninei Sayers, protagonista noului film al lui Darren Aronofsky (Recviem pentru un vis). Este, de fapt, o trimitere la prologul dinLacul lebedelor de Piotr Ilici Ceaikovski, în care prințesa Odetta cade victimă vrăjii geniului malefic Rotbart. Secvența onirică reflectă și visul Ninei, și, totodată, al oricărei balerine din lume, de a primi rolul principal în celebrul balet. Același vis îl avusese și Erica, mama (singură) a Ninei, însă, pretinde ea, renunțase la cariera de balerină pentru fiica sa. Acum, Erica speră că-și va vedea visul cu ochii prin intermediul Ninei, pe care o ține închisă într-o cușcă roz, vrînd să o protejeze de vicisitudinile lumii și reușind mai degrabă s-o împiedice să-și trăiască viața (nu e întîmplător faptul că prima apariție în cadru a mamei seamănă cu cea a demonului oniric). Ca balerină, făcînd parte de patru ani din aceeași companie newyorkeză ca și mama sa în tinerețe, Nina este obsedată să nu greșească nici o mișcare, dorind să atingă