Absenţa unui segment de dig, două sute de metri, nu mai mult, care, odată construit, ar împiedica Olteţul să devasteze în sezonul ploios proprietăţile din lunca râului, este, atunci când natura vrea, marea problemă a comunei oltene Morunglav.
Eforturile primăriei din localitate, considerabile şi productive la un moment dat, au ca rezultat o lucrare începută bine, dar întreruptă brusc prin 2008, îşi amintesc localnicii, din lipsă de fonduri.
„Ultima inundaţie? Anul trecut, pe timpul ăsta, au venit apele până lângă drum“, povesteşte Marin Duca, posesor al unei grădini aflate în zona periculoasă, dar încă nelovită de apele umflate ale Olteţului. „Nu m-au inundat niciodată, sunt aşezat prea sus, dar terenul meu îl erodează apa şi se surpă încontinuu, metru cu metru. Dacă digul nu este finalizat, până la urmă o să pierd tot ce am“, se plânge omul. O sută de metri în aval, o curte cu un grajd mare, cu iz de nou şi împrejmuită înspre stradă cu gard metalic. În capătul celălalt, însă... „e râpă. Se prăbuşeşte mereu pământul, câte un metru, doi, odată. Mai ţinem animale aici, că altceva nu putem să facem. Am pierdut până acum zeci de metri de teren din ce cumpărasem“, oftează Cornelia Manolache, completată furios de un vecin, Gheorghe Mâtâcă, apărut ca din senin în grupul acum destul de mare de oameni nemulţumiţi nu doar de situaţie, ci mai ales de aparenta lipsă de interes a primăriei pentru o chestiune care îi doare atât de rău. „Vedeţi terenurile astea de sub noi? Când vine apa mare, totul e inundat. Tot, până aproape aici, unde stai matale acuma. Şi oamenii cultivă mereu, în fiecare an, câte ceva în grădinile astea. Ştiu că o să fie inundaţi, dar tot cultivă, pentru că aşa sunt învăţaţi. Trebuia terminat digul, nu lăsat de izbelişte. Au fost două firme care au lucrat la dig. Au plecat amândouă. Şi eu am pierdut pământ, mi-l mănâncă apa“, explică Gheorghe Mâtâcă.