Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Kangoo Jumps o nouă modă la Bistriţa

Publicat in Adevarul, vineri 11 martie 2011 ·

Peste 60 de femei din Bistriţa passionate de fitness au ales să practice una dintre cele mai fiţoase tehnici de modelare a corpului, kangoo Jumps. Proaspăt introdus la Bistriţa kangoo Jump pare să facă minuni cu corpul practicanţilor, iar acest lucru se vede la măsurători şi nu doar la kilograme.

Dorina Retegan este primul antrenor de Kangoo Jumps din Bistriţa şi spune că recomandă oricui să treacă pe această tehnică de modelare a corpului. „Am fost antrenor de fitness, acreditat de Federaţia Română de Fitness şi Culturism, iar când am aflat de această nouă tehnică am făcut cursuri şi apoi am început să predau şi la Bistriţa. Am început cu fetele care făceau aerobic cu mine, iar acestea au spus la altele. Majoritatea care au venit şi au văzut ce înseamnă Kangoo Jumps au ales să facă în continuare şi au adus la rândul lor prietene. Acum avem peste 60 de persoane care practică acest sport", explică antrenoarea.

Avantajul Kangoo Jumps faţă de alte sporturi este dat de faptul că papucii speciali te obligă să scoţi bazinul în faţă şi să îţi încorzi fesele. „Poziţia ideală pentru exerciţiile de fitness deoarece aşa muşchii lucrează mult mai bine", susţine Dorina. De seamenea are efecte imediate în înbunătăţirea poziţiei corpului, întărirea sistemului cardiovascular şi a poziţiei coloanei vertebrale.

Pentru femei cel mai import este totuşi faptul că are un efect rapid în ceea ce priveşte arderea grăsimilor. „Vin la sală de foarte mulţi ani săptămânal. Până acum făceam aerobic, iar când Dorina mi-a spus de kangoo jumps am venit să văd cum e. Îmi place foarte mult, e vizibil mai eficient decât aerobicul clasic. Efectele se observă în dimensiuni mai mult decât în kilograme. Dar sincer pentru mine e mai important să port o haină cu o mărime mai mică decât să am un kilogram în minus", declară Ani Moldovan, o practicantă de kangoo jumps.

Kangoo jumps, slăbi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 6 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 9 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Informări publice - 24 septembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 26 minute
Conform Legii 50/1991, art. 7, al. 23^3, se anunţă public Autorizaţia de Construire nr. 444 din 30.10.2023 pentru Proiectul „Construire magazin de mobile cu spaţii de depozitare, platforme betonate şi parcaje, amplasare totem şi steaguri, amenajare

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 8 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

NUMĂR MARE de locuri scoase la concurs în școlile de poliție! De ce nu mai vor tinerii să devină polițiști!?

Gazeta valceana acum 11 ore
În perioada octombrie-decembrie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 10 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 12 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Turcia acuză Israelul că „duce întreaga regiune la haos”. Ce spune despre țările care îl sprijină pe Netanyahu

Adevarul acum 4 ore
Turcia acuză Israelul că prin atacurile sale militare din Liban a „intrat într-o nouă fază” care „va duce întreaga regiune la haos”, după o intensificare a loviturilor împotriva Hezbollah.

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

Vremea

București
acum

17°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
vin.

20°/31°
Iasi
acum

16°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

16°/30°
Constanta
acum

15°
mar.

15°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

10°
mar.

10°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

14°
mar.

14°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°