Cine spune că în România nu se mai construieşte acela se înşală. În România se construieşte. Se edifică monumente absurde. Răsar peste tot şi de regulă acolo unde te aştepţi mai puţin. Pe unde umbli, dai cu nasul de ele sau le iei sub talpă. Fie că sunt puncte de informare turistică, centre culturale, drumuri forestiere reabilitate, îţi sar în ochi şi le distingi întotdeauna în peisaj. Ies în evidenţă prin aceea că n-au ce căuta acolo, sunt un fel de nuci în perete. Şi România este un perete plin de nuci.
Monumentele şpăgii, hoţiei şi inutilităţii sunt moda zilei. Pentru ele se găsesc întotdeauna bani. În principal fonduri europene, dar şi resurse ale primăriilor şi consiliilor judeţene, ba chiar şi ministeriale sunt puse la bătaie, într-o competiţie de-a face lucruri cât mai costisitoare şi mai inutile.
În nordul judeţului Caraş-Severin se află comuna Fîrliug, care are şase sate. Unul dintre ele este Dezeşti. Pe hârtie, Dezeşti are 344 locuitori. În fapt, are un pic peste 200. Cei mai în putere s-au dus pe aiurea să-şi încerce norocul. Acasă au rămas bătrânii. Pe strada principală, pustiu. Lângă şcoala fără viaţă, vizavi de casa popii, devale de biserică, monumentul. Monumentul are un nume. Se cheamă "Reţeaua transfrontalieră de sprijin pentru dezvoltarea agriculturii". Are panou cu 12 stele şi valoarea: juma’ de milion de euro. E un monument complex, monumental la scară mică, un fel de grup statuar, compus dintr-o clădire proaspătă, vopsită vişiniu, cu termopane, mobilier şi tot ce-i trebuie, o piaţă cu mese de fier, o fântână arteziană cu statuie (o nimfă cu ulcior, păzită de trei lei ce şed pe vine) şi un fel de computer stradal cu acoperiş (un infopoint, ar spune orăşenii) deasupra căruia fâlfâie trei drapele. Parcă am văzut ceva similar la Viena, în centru. Clădirea de temelie a agriculturii zonale e goală şi, desigu
