Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ora Păm�ntului �din nou �n Rom�nia

Publicat in Actualitatea botosaneana, vineri 11 martie 2011 ·

Românii din aproximativ 50 de oraşe vor stinge luminile, pe 26 martie, timp de o oră, alăturându-se, astfel, campaniei Earth Hour (Ora Pământului). Ceea ce a început în martie 2007 cu poziţia simbolică a oraşului Sydney la iniţiativa World Wide Found for Nature (WWF) s-a transformat într-o acţiune fără precedent în istoria umanităţii, un semnal de alarmă împotriva încălzirii globale. Pentru ediţia din acest an şi-au anunţat participarea sute de milioane de persoane din peste 5.000 de oraşe de pe glob. România a participat pentru prima dată la campania globală în calitate de ţară Earth Hour în 2009. Potrivit datelor Dispeceratului Energetic Naţional (DEN), pe 27 martie 2009, în intervalul orar 20.30 - 21.30, aproximativ două milioane de români au stins luminile. Din păcate, în 2010, potrivit datelor DEN, „Ora Planetei” nu a influenţat în niciun fel consumul de energie electrică din România, consumul mediu de energie în intervalul orar anunţat fiind în uşoară creştere faţă de ora anterioară. Potrivit reprezentanţilor DEN, pentru a se simţi o scădere sesizabilă în consumul de energie electrică la nivel naţional, ar trebui opriţi marii consumatori industriali, combinatele. În 2011, printre oraşele care vor participa la manifestare se numără şi Constanţa, ai cărei locuitori vor stinge lumina, pe 26 martie, pentru a atrage atenţia asupra risipei de energie şi a faptului că resursele planetei sunt limitate. Evenimentul va debuta la ora locală 20:30. Acesta este momentul potrivit pentru ca, indiferent de domeniul de activitate, companiile şi organizaţiile din România să dea dovadă de responsabilitate socială. Strigătul omenirii în favoarea vieţii este de o simplitate dezarmantă, dar încărcat cu o semnificaţie profundă. Viaţa pe această planetă, existenţa noastră şi a generaţiilor viitoare stau în mâinile fiecăruia dintre noi.  

Autori: A.B.

Românii din apro

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu pierde procesul intentat la Tribunalul UE, unde ceruse ca Guvernul să reia turul doi

Adevarul acum o ora
Tribunalul UE a respins acțiunea înaintată de Călin Georgescu, candidatul clasat pe primul loc în turul I al alegerilor anulate anul trecut. Instanța a decis că acțiunea este „în mod vădit inadmisibilă” și nu s-a pronunțat pe cerere.

Primele informații despre magistratul care l-a ajutat pe Călin Georgescu: „E încă în activitate” / Ce spune procurorul general

HotNews acum o ora
Magistratul acuzat că l-a favorizat pe Călin Georgescu, fostul candidat la prezidențiale urmărit penal sub control judiciar pentru șase infracțiuni, este încă „în activitate”, a anunțat marți Alex Florența, procurorul general al României, conform Ne

Marcel Ciolacu: Faptul că un serviciu secret al Rusiei se poziționează față de decizii ale autorităților române este de netolerat! / Rusia nu poate transmite autorităților române pe cine să ancheteze și pe cine nu / Rusia nu poate dicta pe cine să aleagă românii și pe cine nu

G4Media acum 45 minute
Premierul României a reacționat dur într-o postare pe pagina personală de Facebook față de susținerile neprobate ale Serviciului de Informații Externe al Rusiei, potrivit cărora decizia procurorilor români de a-l ancheta penal pe Călin Georgescu „es

Călin Georgescu anunță că nu vrea ca România să primească fonduri europene. „Îl avem pe cel mai puternic, pe Dumnezeu“

Ziua Constanta acum o ora
România nu are nevoie de banii oferiți de Uniunea Europeană! Acesta este aspectul pe care îl suține Călin Georgescu. El face și o justificare pusă pe seama faptului că românii îl au pe Dumnezeu, cel mai puternic! „Eu și poporul român îl avem pe ce

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Putin este de acord să îl ajute pe Trump în discuțiile cu Iranul ce vizează programul său nuclear

G4Media acum 3 ore
Rusia a fost de acord să ajute administrația președintelui Donald Trump să comunice cu Iranul cu privire la chestiuni care includ programul nuclear al Republicii Islamice și sprijinul său pentru actorii regionali anti-americani, potrivit unor persoa

Rusia- „Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este cea mai bună contribuție pentru obținerea păcii ”

Ziua Constanta acum 4 ore
Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este 'cea mai bună contribuție' pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald

Viktor Orban anunţă că se întâlneşte miercuri la Paris cu Emmanuel Macron pentru a discuta despre Ucraina înaintea summitului extraordinar UE de joi. El critică atitudinea ”aliaţilor europeni” şi ”prăpastia transatlantică”

News.ro acum o ora
Premierul ungar Viktor Orban anunţă marţi că urmează să fie primit de către preşedintele francez Emmanuel macron miercuri pentru a discuta despre Ucraina înaintea unui summit extraordinar al liderilor Uniunii Europene prevăzut joi, relatează AFP. ”U

Sibiul, finalist în competiția Destinația Anului 2025 în turism

Tribuna acum 33 minute
Municipiul Sibiu a fost selectat ca finalist în competiția "Destinația Anului", la categoria "Orașe care Inspiră", în cadrul unui concurs național, organizat de Asociația Institutul pentru Orașe Vizionare, transmite un comunicat al Primăriei Sibiu.

Vremea

București
acum

11°
mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

12°
mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

0°/12°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

13°
mar.

2°/13°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°