Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Emoţii în Copou! CSU Asesoft, victorie pe final de meci

Publicat in Pro Sport, vineri 11 martie 2011 ·

CSU Asesoft a fost ţinută în şah la Iaşi timp de o repriză şijumătate, dar Burlacu şi Qarraan au fost din nou determinanţipentru echipa antrenată de Vladimir Arnautovic.

Fostul jucător al Ploieştiului, Brice Kabengele, a inaugurat meciulcu o reuşită de trei, Qarraan a făcut 3-2 şi jocul a curs într-ouşoară notă de dominare a gazdelor, care au condus 13-9 şi 17-15.CSU Asesoft şi-a adjudecat însă, in extremis, primul sfert, punândpatru puncte consecutive pe tabelă, printr-o liberă a lui Ford şiun coş din spatele semicercului a lui Szijarto, 17-19.

Oaspeţii au început să se simtă tot mai bine pe terenul lui Poli şis-au desprins 19-27, apoi 25-35, dar ieşenii nu au depus armele şi,cu Dawson marcator a şapte puncte, au reuşit un parţial de 17-9,astfel că la pauza mare nimic nu era decis, 42-46.

Sfertul trei s-a jucat după acelaşi scenariu. Trupa lui Arnautovica mărit din nou considerabil diferenţa în favoarea ei, 46-55 şi50-59, dar de avantajul ploieştean s-a ales însă încă o datăpraful, Poli apropiindu-se la 60-61. După o jumătate de oră de jocscorul era neaşteptat de strâns, 62-65.

Echilibrul n-a mai ţinut apoi decât două minute, de la 66-70 CSUAsesoft, cu Burlacu, Qarraan şi Szijarto în prim-plan, a făcut odemonstraţie de forţă până la 76-91. Poli a avut o nouă răbufnire,Kabengele şi Dawson şi-au îmbogăţit zestrea cu două, respectivpatru puncte, făcând 82-91. Nu a fost fost însă timp pentru a serelansa meciul. S-a terminat 82-93 şi CSU Asesoft şi-a consolidat,dacă mai era nevoie, primul loc în clasament. Principalii marcatoripentru gazde au fost Dawson (31) şi Kabengele (16), în timp ce, dela ploieşteni, s-au remarcat Burlacu 29, Qarraan 25 şi Szijarto17.

Într-un alt meci din cadrul etapai a XXVI-a, BC Mureş a trecutfără mai probleme de SCM Craiova, scor 102-73.

CSU Asesoft a fost ţinută în şah la Iaşi timp de

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum o ora
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 3 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Cutremur, marți seara, în judeţul Vrancea. Ce magnitudine a avut

Adevarul acum 58 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grad a fost înregistrat marţi seara, puțin după ora 18, în judeţul Vrancea, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 3 ore
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 8 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Cutremur în România astăzi, 15 iulie 2025! Iată ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 15 Iulie 2025, la ora 18:10:58 (ora locală a României), s-a produs în zona seismică Vrancea un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.6, la adâncimea de 63.2 km. Intensitatea cutremurului este de I. Cutremurul s-a produs în apropierea următoa

Cod galben de averse torențiale și grindină în județul Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum 4 ore
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis o avertizare de tip nowcasting de cod galben de averse torențiale, descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni în județul Tulcea pentru astăzi, 15 iulie 2025, între orele

Vremea

București
acum

32°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

29°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

31°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°