România evaluează, împreună cu aliaţii săi, oportunitatea măsurii de instituire a unei zone de excludere aeriană deasupra Libiei, în funcţie de evoluţiile viitoare din această ţară, dar o decie va fi luată doar în urma consensului statelor aliate şi după adopatarea unei rezoluţii ONU în acest sens, anunţă Mediafax.
"România evaluează împreună cu aliaţii săi oportunitatea măsurii de instituire a unei zonei de excludere aeriană deasupra Libiei, în funcţie de evoluţiile viitoare din această ţară", a declarat, joi, Doris Mircea, director general de comunicare în MAE.
Ea a precizat că o decie va fi luată doar în urma consensului statelor aliate, după adopatarea unei rezoluţii ONU în acest sens şi după "evaluarea lucidă a modalităţiolor de aplicare şi a potenţialelor implicaţii".
Franţa şi Marea Britanie elaborează un proiect de rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU privind impunerea unei zone de interdicţie aeriană în Libia şi încearcă să obţină aprobarea acesteia cât mai rapid. Totuşi, adoptarea unei astfel de rezoluţii va fi dificilă, în condiţiile în care mai multe ţări, printre care se numără China şi Rusia, şi-au exprimat deja reticenţa.
Consiliul de Securitate al ONU a adoptat, la 26 februarie, o rezoluţie care prevede sancţiuni împotriva liderului libian, Muammar Kadhafi, a familiei şi a apropiaţilor acestuia.
Reprimarea violentă a protestelor declanşate în Libia la jumătatea lunii februarie s-a soldat cu numeroase victime. Insurgenţii au obţinut controlul asupra mai multor oraşe din estul ţării, în timp ce regimul de la Tripoli îşi menţine controlul asupra capitalei şi a unor localităţi din vestul Libiei.
România evaluează, împreună cu aliaţii săi, oportunitatea măsurii de instituire a unei zone de excludere aeriană deasupra Libiei, în funcţie de evoluţiile viitoare din această ţară, dar o decie va fi luată doar în urma co