Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oprişcan (PDL): Am impresia că Băsescu pur şi simplu vrea să îngroape PDL-ul

Publicat in Cotidianul, vineri 11 martie 2011 ·

Deputatul PDL de Mureş Doru Oprişcan a declarat joi, într-o conferinţă de presă la Târgu Mureş, că, după ultimele reacţii ale preşedintelui Traian Băsescu, are impresia că şeful statului nu numai că e supărat pe democrat-liberali, dar chiar vrea să îngroape partidul.

"Băsescu a fost o locomotivă extraordinară pentru partid. Dar, în ultimele două săptămâni, din ieşirile pe care le-am văzut şi interviurile pe care le-a dat la RRA şi TVR, am impresia nu că e supărat pe PDL, ci pur şi simplu vrea să îngroape PDL-ul. Acesta este simţământul meu, am văzut că după supărarea pricinuită de votul din Camera Deputaţilor în cazul Păsat a zis că nu-l mai interesează PDL-ul", a afirmat Oprişcan, preşedintele organizaţiei municipale PDL Târgu Mureş.

Acesta a adăugat că şi el este supărat pe Parlament, instituţie pe care o consideră ineficientă. "I-am spus (lui Traian Băsescu - n. r.) că şi eu sunt supărat, că în a treia marţi în care ne-am întâlnit n-am reuşit să trecem o lege organică, nu eram suficienţi, deşi în Camera Deputaţilor legile organice ar trebui să le trecem mai uşor, pentru că suntem 185 şi ne trebuie 167", a afirmat politicianul.

El a mai spus că, dacă ar fi examinată atent activitatea parlamentarilor, toţi ar trebui daţi afară. "Nu cred că există o fişă a postului în care să măreşti eficienţa Parlamentului. Parlamentul, după părerea mea, rămâne acea pierdere de vreme notorie şi nu cred că există patronat. Dacă ar exista un patronat al parlamentarilor, cred că toţi am fi daţi afară pentru ineficienţa muncii pe care o desfăşurăm", a declarat Doru Oprişcan.

Acesta a mai afirmat că parlamentarii nu respectă nici măcar programul de lucru. "Nu numai că nu se dezbat sau nu se analizează legile, nu se votează, ci pur şi simplu, pornind de la banalul program de lucru, dacă e prevăzut să înceapă o şedinţă de plen la ora 4.00 (16.00 -n.r.) nu începe ni

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ion Iliescu: Am aflat cu tristeţe că de pe scena vieţii a plecat Ileana Stana-Ionescu, o doamnă a artei teatrale şi cinematografice, un mentor pentru zeci de generaţii de actori şi un om de cultură formidabil

News.ro acum 22 minute
Fostul preşedinte Ion Iliescu scrie, luni, că a aflat cu tristeţe că de pe scena vieţii a plecat Ileana Stana-Ionescu, o doamnă a artei teatrale şi cinematografice, un mentor pentru zeci de generaţii de actori şi un om de cultură formidabil. Românii

Marcel Ilie Şerbuc, acuzat că a ucis-o pe fiica de 12 ani a concubinei sale şi a ascuns cadavrul într-o canapea, condamnat definitiv la 26 de ani de închisoare

News.ro acum o ora
Marcel Ilie Şerbuc, acuzat că a ucis-o pe fiica de 12 ani a concubinei sale, cadavrul copilei fiind găsit în lada canapelei într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei, a fost condamnat definitiv la 26 de ani de închisoare. .

Mircea Geoană, acuzat de plagiat la lucrarea sa de doctorat

Ziua Constanta acum o ora
Mircea Geoană, actualul secretar general adjunct al NATO și posibil candidat la alegerile prezidențiale din toamnă, se confruntă cu acuzații de plagiat. Jurnalista Emilia Șercan scrie pe site-ul PressOne că Geoană a preluat în lucrarea sa de doctora

Ciolacu: Şi România resimte pericolele războiului hibrid, care îmbracă diferite forme

Mediafax acum o ora
„Misiunile militarilor români din structurile de informaţii au avut o contribuţie remarcabilă la securitatea României şi la marile proiecte de politică externă ale ţării noastre. În cei 20 de ani de la aderarea la Alianţa Nord-Atlantică, România şi-

Bacalaureat 2024 Niciun candidat din județul Constanța nu a fost eliminat de la proba scrisă la limba română pentru fraudă

Ziua Constanta acum 2 ore
Azi s-a desfășurat prima probă scrisă de la Bacalaureat 2024. Niciun candidat din județul Constanța nu a fost eleiminat din examen pentru fraudă. „Nu avem elevi eliminați. Față de anii anteriori, prezența precizată de președinții centrelor de exa

Lucian Romaşcanu (PSD): Rareş şi compania au mari dificultăţi în a-şi vedea ostaşul in turul 2, de aici şi piruetele şi explicaţiile stupide / PSD îşi poate duce spre succes candidatul la prezidenţiale indiferent de data scrutinului

News.ro acum o ora
Purtătorul de cuvânt al PSD, senatorul Lucian Romaşcanu, vine luni cu un atac la adresa liberalilor, după declaraţia prim-vicepreşedintelui PNL Rareş Bogdan privind organizarea alegerilor prezidenţiale, el afirmând că ”Rareş şi compania au mari difi

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni! Când sunt așteptate ploi la malul mării

Ziua Constanta acum 34 minute
Administrația Națională de Meteorologie au publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, în Dobrogea după o ușoară scădere de temperatură în primele zile din interval, tendința vremii va fi de încălzire treptată pâ

Edi Iordănescu, mesaj războinic înainte de România - Olanda: „E un meci de acum ori niciodată”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Edi Iordănescu (46 de ani), selecționerul României, a transmis un mesaj de luptă înaintea , din optimile Euro 2024. „Tricolorii” au avut un turneu final de vis până acum. Au câștigat grupa E și au ajuns după 24 de ani în optimile unui Campionat Euro

Cineaştii francezi Benoît Jacquot şi Jacques Doillon, acuzaţi de violenţe sexuale, reţinuţi la Paris

News.ro acum 2 ore
Cineaştii francezi Benoît Jacquot şi Jacques Doillon, acuzaţi de mai multe actriţe, printre care Judith Godrèche, de violenţe sexuale, au fost reţinuţi luni de Brigada pentru protecţia minorilor, potrivit AFP care citează surse apropiate cazului. Ce

Zelenski: americanii nu sunt pregătiţi să invite Ucraina în NATO

Mediafax acum 2 ore
SUA nu sunt pregătite să invite Ucraina să adere la NATO, a declarat Volodimir Zelenski în cadrul unui interviu pentru o publicaţie americană. Preşedintele ucrainean a analizat atât poziţia actualului lider SUA, Joe Biden, cât şi pe cea a candidatul

Vremea

București
acum

35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/38°
mie.

19°/29°
joi

19°/30°
Iasi
acum

34°
lun.

19°/34°
mar.

17°/31°
mie.

16°/27°
joi

14°/21°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

22°/28°
mie.

20°/27°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

17°/21°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

18°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/26°