Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MÂINE: Târgoviştenii sunt aşteptaţi la „Paştele Cailor”!

Publicat in Adevarul, vineri 11 martie 2011 · ·

Manifestările încep la ora 11:00, la Căminul Cultural din Sârbi, şi se finalizează după-amiaza târziu. Bulgarii din Cartierul Matei Basarab marchează cu cântec, joc, concursuri şi voie bună începutul unui nou an agricol. La eveniment sunt invitaţi să participe toţi târgoviştenii, indiferent de etnie.

Târgoviştenii care nu dispun de bani să plece în excursii în afara oraşului sau pur şi simplu vor să afle câteva dintre tradiţiile locului pot petrece într-un mod plăcut o zi de sâmbătă în cadrul comunităţii de bulgari, care sărbătoreşte „Tudoriţa” sau „Paştele Cailor”.

Este o zi a comuniunii perfecte între om şi animalul care-l ajută în gospodărie. Este ziua în care grădinarul bulgar şi calul său, după un obicei străvechi, merg la biserică şi primesc binecuvântarea preotului, pentru a fi sănătoşi.

După slujbă, femeile oferă bărbaţilor „konceto” – pâinică în formă de cal, iar aceştia o împart la rândul lor cu nepreţuitul prieten, pentru a întări, în faţa lui Dumnezeu, legătura dintre ei.

Plăcinta sârbească va fi la mare căutare

„Este o datorie de onoare a noastră de a păstra şi promova această sărbătoare, ca semn al recunoştinţei ce-l merită în egală măsură străbunii noştri şi aceste minunate fiinţe. Suntem ceea ce suntem şi datorită acestui prieten sincer – calul, martor mut al măririlor sau căderilor, al sfinţeniei sau nebuniei, al trecutului şi al prezentului”, spune Ilie Ghergu, preşedintele Asociaţiei Zaedno a bulgarilor din Târgovişte.

Participanţii la „Tudoriţa” se vor putea bucura de un concurs de frumuseţe şi paradă a cailor, dar şi o competiţie de îndemânare în timpul lucrărilor agricole. Premiile vor consta în şele de călărie şi hamuri.

„Am vrut să schimbăm natura acestora, fiindcă dorim să-i atragem pe tinerii din comunitate şi spre activităţile recreeativ-sportive, nu doar spre muncă. Am căutat soluţii ş

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 9 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Univ. Craiova – FC Argeș 3-1 | Mirel Rădoi: „În două partide am avut peste 20 de ocazii și am marcat 6 goluri”

Gandul acum 20 minute
Universitatea Craiova s-a impus vineri seara, pe teren propriu, scor 3-1, gruparea piteșteană FC Argeş, în etapa a doua din Superligă. În urma acestui rezultat, provizoriu, oltenii sunt liderii Superligii cu 4 puncte din două partide jucate. Univ. C

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 6 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 7 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 11 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 7 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 10 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

15°
sâm.

15°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

14°
sâm.

14°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°