Persoanele pentru care vindecarea nu mai este posibilă au dreptul la alinarea suferinţei fizice şi psihice prin servicii competente şi organizate. În ţara noastră, serviciile de asistenţă specializată există doar în câteva judeţe.

Cei afectaţi de cancer, în stadii terminale, sau de boli incurabile cu prognostic limitat au nevoie de îngrijire specializată. În spitalele de stat din România, pacienţii aflaţi „pe ultima sută de metri" sunt internaţi în aceleaşi saloane cu bolnavii cu cancere în stadii incipiente, perfect tratabile.

„Ce psihic va avea o pacientă cu cancer de sân, să zicem, depistat precoce, dacă stă lângă o femeie aflată în stadii terminale, care suferă mult? Pacienţii nu realizează că există mai multe stadii în care se poate diagnostica boala, vorbesc între ei şi se alarmează", ne spune Adriana Lupean, asistentă-şefă a secţiei de Oncologie de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Alba-Iulia.

Secţiile de oncologie, sursă de epuizare psihică

Adriana Lupean lucrează ca asistentă din anul 1989. Se ocupă de o secţie „destul de grea", după cum ne spune, unde încărcarea psihică este foarte mare. „Nu ai cum să te detaşezi complet, mai ales dacă pacienţii sunt tineri. Ajungi să-i cunoşti, pentru că vin regulat să-şi facă şedinţele de chimioterapie", ne spune doamna Lupean. Resimte lipsa unui compartiment de îngrijiri paliative, dar, împreună cu echipa, încearcă să echilibreze balanţa calitate-cantitate, ceea ce este o provocare pentru un spital de stat de la noi.

Acest lucru este posibil şi pentru că asistenţii coordonaţi de doamna Lupean au urmat cursuri de îngrijiri paliative cu asistenţii formatori de la Hospice „Casa Speranţei" din Braşov, organizaţie non-guvernamentală care a pus bazele îngrijirii paliative în România. „Dacă se vrea, se poate", este de părere asistenta-şefă din Alba-Iulia.

Acoperă 5% din