„Suntem gata să acţionăm militar şi singuri” (Il Secolo XIX). „Partenerii noştri europeni ar fi preferat o poziţie comună privind criza, dar Sarkozy a vrut cu orice preţ să fie primul (Libération). „Regimul libian va cădea în curând” (Financial Times). „Din cei 300 de miliardari europeni, 100 sunt germani” (Frankfurter Allgemeine Zeitung).

Presa europeană analizează decizia Franţei de a bombarda forțele pro-Gaddafi şi de a recunoaște Opoziţia libiană drept singura autoritate a poporului libian.

„Cum să susținem primăverile arabe? De la izbucnirea revoltelor din lumea arabă, diplomaţia şi guvernul francez au fost abundent criticate şi chiar denigrate: lipsa de anticipare, o reacţie tardivă şi, înainte, prea multă complezenţă faţă de regimuri care nu respectă drepturile şi libertățile fundamentale”. Această constatare este făcută de jurnalul catolicilor francezi La Croix şi reprezintă şi răspunsul la întrebarea lansată de jurnal: „de frică să nu fie în întârziere, Franţa nu se precipită oare acum?”.

Această idee, a precipitării sau a cavalerului care pleacă la luptă de unul singur, se regăseşte în cea mai mare parte a cotidienelor franceze şi europene după dubla iniţiativă a preşedintelui Republicii: aceea de a recunoaşte în mod oficial Opoziţia şi de a lua în calcul bombardarea forţelor represive ale regimului.

Il Secolo XIX, cotidian italian de centru-dreapta, citează o declaraţie a şefului statului francez: „Suntem gata să acţionăm militar chiar şi singuri”.

Le Figaro explică acest lucru: „Şeful statului, Nicolas Sarkozy, a dorit să creeze un fel de şoc electric în momentul în care Opoziţia suferă de pe urma unei presiuni militare crescânde din partea trupelor fidele lui Gaddafi. Este vorba de a da un semnal clar celor 27 de membri ai Uniunii Europene. Nicolas Sarkozy a tras acest semnal în felul său, forţând prudenţa diplomatică