Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ziua Internaţională a Rinichiului (video)

Publicat in Ziua Constanta, vineri 11 martie 2011 ·

Dobrogenii sunt predispuşi la boli renale! O spun puţinii specialişti în nefrologie pe care îi are Constanţa. Pacienţii care ajung în situaţia de a avea nevoie de dializă ca să supravieţuiască se înmulţesc într-un ritm îngrijorător. Cu toate acestea, Clinica de Nefrologie din Spitalul Judeţean arată jalnic. Acolo sunt trataţi pacienţii. La dializă, situaţia arată altfel. Însă aici se tratează cei a caror viata atarna de un fir de ata. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat data de 10 martie Ziua Internaţională a Rinichiului. Specialiştii atrag atenţia că acest organ al corpului uman are o importanţă majoră în păstrarea stării de sănătate. Ignorat de majoritatea populaţiei, rinichiul bolnav duce, practic, spre moarte ... Bolile de rinichi se depistează târziu tocmai pentru că pacienţii se prezintă la un control de rutină abia în momentul când totul este pierdut. Adică acest organ vital în detoxifierea organismului devine nefuncţional, iar omul va depinde toată viaţa de aparatele de dializă. Şi mai grav este faptul că singura secţie de specialitate din Constanţa arată groaznic. Dializa costă enorm, iar pacienţii care nu îşi permit o clinică privată vin la Spitalul Judeţean. Aici sunt trataţi excelent de doar doi specialişti. Si în condiţii mizere. Lipsa specialiştilor în domeniu, dar şi ignoranţa oamenilor îşi pun adânc amprenta pe sănătatea populaţiei. Aproape 50 de constănţeni au primit în ultimele şase luni vestea cea proastă: ca viaţa lor va depinde dializă! Medicii ne atrag încă o dată atenţia! Analizele anuale, de rutină, pot depista din timp o boală de rinichi care poate fi tratată înainte de a ajunge în faza cronică.Faza care ne va face dependenţi de aparatele care ne prelungesc viaţa cu câţiva ani ...

Dobrogenii sunt predispuşi la boli renale! O spun puţinii specialişti în nefrologie pe care îi are Constanţa. Pacienţii care ajung în situ

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Zelenski: Avem o şansă bună de a pune capăt rapid acestui război / Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război - tăcerea

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că vede o şansă bună de a se pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru o încetare provizorie a focului de 30 de zile, iar Moscova a declarat că va fi

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 2 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum o ora
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Superliga – Play-Off: CS Universitatea Craiova a învins U Cluj, scor 3-0

News.ro acum 34 minute
Echipa CS Universitatea Craiova a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia U Cluj, în prologul primei etape din play-off-ul Superligii. Portarul Ştefan Lefter a fost eroul clujenilor în Bănie. Goalkeeperul de la „U” a salvat la dubl

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum o ora
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 4 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°