Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moţiunea adună oamenii în stradă

Publicat in Jurnalul, vineri 11 martie 2011 ·

Foto: Dragoş Stoica / Jurnalul Naţional Ziua dezbaterii moţiunii de cenzură a opoziţiei pe Codul Muncii, 16 martie, se anunţă a fi din nou una tensionată în plan social, cinci confe­deraţii sindicale anunţând ieri că vor organiza miercurea viitoare un mi­ting de amploare în Piaţa Constituţiei, numărul protestatarilor aşteptându-se să ajungă la 50.000. Concomitent, protestele străzii vor fi susţinute de sindicaliştii din CFR, care au decis ca în aceeaşi zi trenurile să fie oprite din circulaţie timp de două ore. Sindicaliştii au invitat la protest toţi cetăţenii nemulţumiţi de locul de muncă, spunând că toţi angajaţii vor fi afectaţi de Codul Muncii asumat de Guvern.

„Dacă anul trecut v-a fost frică să ieşiţi în stradă, acum nu mai aveţi nimic de pierdut”, a lansat un apel la mobilizare preşedintele BNS, Dumitru Costin. În cazul în care, în urma mitingului din 16 martie, nu vor fi rezolvate cererile lor, ameninţă sindicaliştii, se va ajunge la grevă ge­nerală, ei strângând deja semnături în acest scop până luni. Costin a acuzat că Guvernul a găsit singura soluţie la îndemână pentru a pedepsi ce­tăţenii României prin Codul Muncii, piaţa muncii pe care Guvernul o vede extrem de flexibilă fiind în continuare depopulată după intrarea în vigoare a acestei noi reglementări. „Cele 200.000 de locuri de muncă anunţate de Guvern le vor viza pe cele ocupate pe salariul minim care deja există şi nimeni nu le ocupă”, a spus Costin.

Despre „mijloacele mobile” pe care le vor aduce protestatarii la mi­ting a vorbit preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, care a spus că protestatarii vor aduce ouă de mărimea XXL şi că pregătesc o surpriză în legătură cu pietrele despre care vorbeau în urmă cu câteva săptămâni. Mitingul este preconizat a se desfăşura în intervalul 12:00-18:00, intrarea în Bucureşti urmând a se face prin şase puncte, între orele 9:00 şi 12:00.

Miercu

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O fată de 14 ani a dispărut de acasă în ziua de Crăciun. Mama a anunțat Poliția

Ziare.com acum 11 minute
Poliţiştii din judeţul Alba fac publice, miercuri seară, fotografia şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 14 ani, care în după amiaza zilei de Crăciun a plecat de acasă şi nu poate fi contactată. Persoanele care o văd sunt rugate să anunţe

Avion prăbușit în Kazahstan. Există supraviețuitori

Wall-Street.ro acum 6 ore
Un avion de pasageri s-a prăbuşit miercuri în apropierea oraşului Aktau din Kazahstan, a anunţat Ministerul pentru situaţii de urgenţă din Kazahstan. Avionul aparţinând companiei Azerbaijan Airlines se îndrepta de la Baku la Groznâi, în Cecenia rusă

România va închide peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, după aderarea la Schengen

G4Media acum o ora
România pregătește închiderea a peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, zi în care țara noastră va adera și terestru la spațiul Schengen, arată un proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere publică pe site-ul ministerului de Interne.

Bărbat fără permis, prins beat la volanul unei mașini furate, cu o viteză de 167 km/h în oraș

HotNews acum 4 ore
Un bărbat din judeţul Prahova a fost arestat preventiv fiind acuzat de comiterea mai multor infracţiuni. El a furat un autovehicul, a plecat cu acesta din judeţul Prahova către Braşov şi a fost înregistrat cu aparatul radar conducând cu 167 de kilom

MApN neagă faptul că o rachetă rusească ar fi traversat spațiul aerian al României

Wall-Street.ro acum 8 ore
Ministerul Apărării Naţionale spune că nu a fost confirmată traversarea spaţiului aerian românesc de o rachetă rusească. Precizările MApN vin după ce în spaţiul public au apărut informaţii referitoare la o rachetă rusească ce ar fi intersectat, mier

Opozantul rus în exil Ilia Iaşin, plasat pe lista „persoanelor căutate penal” de Moscova

HotNews acum o ora
Opozantul rus în exil Ilia Iaşin – eliberat într-un schimb de deţinuţi între Moscova şi Occident în august – a fost plasat pe lista „persoanelor căutate” în Rusia, potrivit unor date de la Ministerul rus de Interne, consultate miercuri de AFP, potri

Casa iconică din „Singur acasă” și-a găsit un cumpărător. Incredibil cu ce preț a fost vândută

Ziua Constanta acum 26 minute
Casa iconică prezentată în clasicul de Crăciun 'Home Alone' - Singur acasă din 1990 a găsit un cumpărător. Casa iconică prezentată în clasicul de Crăciun 'Home Alone' - Singur acasă din 1990 a găsit un cumpărător. Casa a fost scoasă la vânzare pentr

Marele Duce de Luxemburg a anunţat data abdicării sale în discursul de Crăciun - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Abdicarea Marelui Duce de Luxemburg este din ce în ce mai clară. Henri de Luxembourg, care în iunie anul trecut a schiţat transferul de putere către fiul său cel mare, a dezvăluit data reală a predării ştafetei în timpul discursului său de Crăciun d

Domeniul schiabil din Sinaia, închis în ziua de Crăciun din cauza viscolului

HotNews acum 5 ore
Domeniul schiabil al staţiunii Sinaia, situat la 2.000 de metri altitudine, în Munţii Bucegi, este închis în ziua de Crăciun. Administratorii pârtiilor au anunţat că, din cauza viscolului, instalaţiile de transport pe cablu nu pot funcţiona în condi

Redacția G4Media vă urează Crăciun fericit!

G4Media acum 8 ore
Redacția G4Media vă urează Crăciun fericit și sărbători în liniște alături de cei dragi, cu bucurie, speranțe si sănătate! Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Vremea

București
acum

mie.

4°/6°
joi

1°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

mie.

3°/6°
joi

1°/3°
vin.

0°/2°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

5°/9°
joi

3°/7°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/6°
joi

-0°/4°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

mie.

2°/7°
joi

1°/6°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/4°