Fostul director, Marian Dobrică, a fost detaşat la Penitenciarul Tulcea, pentru o perioadă de şase luni. Locul său a fost ocupat de comisarul şef de penitenciare Dincă Gelu Dănuţ.
Noul director a fost detaşat tot pentru o perioadă de şase luni şi vine de la Penitenciarul Poarta Albă, judeţul Constanţa.
„Acest demers managerial este în concordanţă cu unul dintre obiectivele principale ale Strategiei Naţionale a Penitenciarelor 2010- 2013, respectiv cel de asigurare a unui management instituţional performant, menit să dinamizeze activităţile din sistemul penitenciar", se arată într-un comunicat de presă al Penitenciarului Codlea.
Purtătorul de cuvânt al instituţiei, comisarul Dan Rusu, spune că după cele şase luni „este posibil să se organizeze un concurs pentru ocuparea postului de director. Acesta a rămas vacant după ce fostul director, Marian Dumitrache, a fost detaşat, la Penitenciarul Tichileşti, la sfârşitul anului 2009".
Această rotaţie a cadrelor s-a făcut la mai multe penitenciare din ţară şi, coincidenţă sau nu, a avut loc la acele penitenciare ai căror gardieni şi-au aruncat caschetele în curtea PDL Bucureşti, în octombrie 2010. Gardienii şi-au manifestat atunci nemulţumirea faţă de modul în care sunt plătiti şi de condiţiile in care lucreaza. Gardienii au aruncat caschetele fără însemne naţionale.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!
Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos: