Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Unde te distrezi week-end-ul acesta în Sibiu?

Publicat in Adevarul, vineri 11 martie 2011 ·

La prima vedere se pare că sibienii au de unde alege în acest sfârşit de săptămână când vine vorba despre distracţie şi timp liber. Iată mai jos câteva propuneri.

CITEŞTE ŞI:

PREMIERĂ - Cartierele Sibiului legate prin piste de biciclete pe tronsoane de zeci de kilometri, ca în Europa de Vest

Carnaval la Avrig

Tarja Turunen, ex-Nightwish, revine la Sibiu

Carnaval de primăvară

Bohemian Flow din Piaţa Mică organizează sâmbătă seară Carnavalul Primăverii 2011. La petrecere sunt invitaţi zâne, împăraţi, gladiatori, cavaleri, albinuţe, mămăruţe şi toată lumea care vrea să se distreze pe cinste. În plus, reprezentanţii pub-ului sibian pun la bătaie şi premii în valoare de 1.000 de lei celor mai inventivi şi petrecăreţi participanţi. Carnavalul este programat să înceapă de la ora 21.00 şi să se încheie spre dimineaţă, după ce ultimul petrecăreţ stinge lumina şi pleacă acasă.

Toată lumea la stadion

Peste 5.000 de sibieni sunt aşteptaţi duminică la prânz pe Stadionul Municipal să susţină Voinţa Sibiu în primul meci tare din 2011. Aflată pe primul loc în cadrul seriei a II-a a Ligii secunde la fotbal, Voinţa Sibiu întâlneşte de la ora 12.00 pe FC Bihor Oradea. Dacă înving, sibienii au şanse reale la promovare şi se pot chiar distanţa la cinci puncte de CS Mioveni, ocupanta locului secund. Biletele de intrare la meci s-au pus în vânzare la casieria de la stadion şi costă cinci lei.

Plastilină la teatru

Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu readuce mâine seară pe scenă spectacolul „Plastilină” de Vasili Sigariev, în regia lui Vlad Massaci. Spectacolul, unul de mare succes în rândul tinerilor, este programat a începe de la ora 19.00. Din distribuţie fac parte actori îndrăgiţi ai teatrului sibian, precum: Adrian Neacşu, Cristina Flutur, Florin Coşuleţ, Ofelia Popii, Pali Vecsei, Dana Taloş, Diana

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un satelit rusesc s-a făcut bucăţi în spaţiu

Mediafax acum o ora
Nu sunt disponibile detalii cu privire la cauzele care au dus la incidentul care a afectat satelitului rusesc de observare a Pământului RESURS-P1, care a fost scos din uz în 2022. Comandamentul spaţial al SUA a anunţat joi că nu există nicio ameninţ

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 5 ore
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

7.454 de absolvenţi au absentat joi la proba la Matematică a Evaluării Naţionale

Mediafax acum 3 ore
La proba de Matematică, desfăşurată joi, au fost prezenţi 153.013 absolvenţi ai clasei a VIII-a din totalul celor 160.467 de înscrişi pentru susţinerea acestei probe. Au absentat 7.454 de absolvenţi. Nu s-au înregistrat eliminări din examen. Vineri,

Se scumpesc gazele de la 1 iulie. Cât vor plăti în plus românii la un apartament cu 3 camere

Ziua News acum 48 minute
Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) a anunțat, joi, că facturile la gaze se vor scumpi începând cu data de 1 iulie 2024. În şedinţa Comitetului de Reglementare din data de 26 iunie 2024, la propunerea direcției de specialitate, A

Timișoreanca Anca Todoni, calificată pe tabloul principal de la Wimbledon

Press Alert acum o ora
Anca Todoni (locul 141 WTA) și-a asigurat un loc în primul tur al competiției principale, cu o victorie în fața spaniolei Nuria Parrizas Diaz (166 WTA), cu scorul de 6-2, 6-4, după o oră şi 15 minute. Pentru timișoreanca de 19 este o premieră, fiind

Diana Șoșoacă vrea referendum pentru ieșirea României din NATO: „Cea mai agresivă, incitantă, periculoasă și potențial distructivă Alianță militară!“

Adevarul acum 43 minute
Președinta SOS România, Diana Șoșoacă a lansat, miercuri, o interpelare în Senat, prin care solicită reanalizarea prevederilor Tratatului N.A.T.O. și pregătirea și convocarea unui Referendum Național referitor la apartenența României la Alianţa Nord

CNAS: De la 1 iulie, vor fi disponibile noi servicii de depistare şi confirmare a unor boli grave

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al CNAS, principala noutate a modificărilor şi completărilor Contractului-cadru care vor intra în vigoare de la 1 iulie va consta în introducerea de pachete de servicii de care pot beneficia persoanele asigurate şi neasigurat

Bursă. OMV Petrom a încheiat un contract de furnizare cu Expur pentru achiziţia de ulei vegetal pretratat care va fi folosit în producţia de motorină din surse regenerabile

Ziarul Financiar acum 38 minute
OMV Petrom (simbol bursier SNP), cel mai mare producător integrat de energie din sud-estul Europei, a încheiat un contract cu Expur S.A. pentru furnizarea de ulei vegetal pretratat pe care îl va utiliza ca materie primă în cadrul instalaţiei pentru

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum 3 ore
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

UPDATE - Constanţa: Un student a incendiat un profesor, nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen/ Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni la un picior

News.ro acum 5 ore
Un student de la o universitate din Constanţa a incendiat, joi, un profesor, pentru că era nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen. Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni minore la un picior. Studentul l-ar fi stropit pe

Vremea

București
acum

31°
joi

20°/33°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

30°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

25°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
joi

17°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

28°
joi

19°/30°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/33°