În urmă cu câteva săptămâni a luat fiinţă Clubul Ecologist. La prima vedere s-ar putea crede că este o anexă a Partidului Ecologist, una dintre cele mai timpurii formaţiuni politice născută pe solul democratic, în 1990, dar neajunsă nici azi la maturitate, asemenea suratelor sale politice cu propensiuni spre alt model decât cel tradiţional românesc.
În mod surprinzător clubul a atras încă de la prima sa reuniune o mână de oameni de valoare, trecuţi sau parţiali rămaşi prin politică, precum academicianul Răzvan Theodorescu, profesorul Mircea Coşea, inginerul Aurelian Leca, profesorul Gheorghe Udubaşa, doctor Florin Rotaru, sau Mioara Roman. Semnificativ şi dădător de speranţe, semnalul generat de această entitate, intelectuală în primul rând, a fost acela al dezlipirii de demersul propriu-zis şi de abordarea problematicii ecologiste dintr-o perspectivă autohtonă, legată de situaţia noastră specifică din domeniu.
Curentul verde europeran are reprezentanţi puternici în ţările dezvoltate, în unele acestea ajungând chiar la guvernare - cazul Germaniei, unde Joshka Fischer a ajuns ministru de Externe. Cu toate că nu depăşeşte procentaje în medie de 5 - 10%, ecologismul este o prezenţă activă pretutindeni unde globalismul şi super-tehnologizarea au consecinţe directe asupra existenţei şi modului de viaţă al populaţiei.
De ce n-a prins - încă - acest curent în România? De ce, după 20 de ani, o mână de entuziaşti încearcă, din nou, să pună în funcţiune o doctrină vitală pentru societate? Ce şanse au aceştia să facă din culoarea verde o amprentă publică viabilă?
Clubul Ecologist nu-şi propune să răspundă acestor întrebări, lăsându-le în seama celor care pot şi ştiu să facă politică. El îşi propune mai degrabă să devină un for de dezbateri pe multe dintre problemele de civilizaţie cu care ne confruntăm - şi din acest punct de
