Deţinutul Nicolae Galeş (40 de ani), suspectat de comiterea a două crime sadice, care a evadat chiar de sub nasul agenţilor ce îl escortaseră la Judecătoria din Moreni, Dâmboviţa, parcă a intrat în pământ. Oamenii legii nu au reuşit încă să-i dea de urmă, deşi au trecut mai bine de 48 de ore de când a fugit. Deţinutul Nicolae Galeş (40 de ani), suspectat de comiterea a două crime sadice, care a evadat chiar de sub nasul agenţilor ce îl escortaseră la Judecătoria din Moreni, Dâmboviţa, parcă a intrat în pământ. Oamenii legii nu au reuşit încă să-i dea de urmă, deşi au trecut mai bine de 48 de ore de când a fugit.
Peste 200 de oameni – poliţişti, jandarmi şi mascaţi ai trupelor speciale– din Dâmboviţa, se află în alertă de grad zero, după ce deţinutul condamnat la trei ani şi patru luni de puşcărie, pentru că în 2003 a schilodit în bătaie un vecin şi suspectat că şi-ar fi ucis cu sânge rece bunica şi un amic de-al lui a dispărut miercuri printr-o fereastră fără gratii a judecătoriei. De atunci, pădurile din zonă dar şi localităţile de lângă Moreni au fost scotocite de anchetatori, iar străzile sunt în continuare împânzite de filtre ale poliţiei de la Rutieră. Până la momentul trasmiterii acestei ştiri, deţinutul evadat nu fusese încă reperat.
Între timp, oficialii Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor îi cercetează pe cei trei ofiţeri care ar fi trebuit să-l supravegheze cu mai multă atenţie pe puşcăriaşul Nicolae Galeş. Comisarul şef de penitenciare Daniel Buşu, subcomisarul de penitenciare Bogdan Bădoiu şi comisarului şef Denis Teodorescu şi-au pierdut funcţiile de execuţie pe care le îndeplineau în cadrul Penitenciarului Mărgineni şi au fost puşi la dispoziţia conducerii până la finalizarea anchetelor care îi privesc.
.