Eu vad in aceasta preferinta pentru traiul linear de odinioara, in locul zbaterii si nesigurantei de astazi, un efect al unui tratament educativ bine dirijat. Efectul bombardarii cu sloganuri anesteziante - egalitate, bine colectiv, grija fata de oamenii muncii -, mai usor de suportat, chiar daca golite de continut, oricum menajind demnitatea, decit discursul agresiv al imbogatitilor analfabeti, ranind orinduiala impartasita si acceptata. O cercetatoare in psihologie sociala de la Chisinau, care lucreaza impreuna cu un profesor din Franta - cercetari comparative -, ma chestioneaza asupra unei teme interesante: "Vrem sa vedem daca tehnica Vous-êtes-libre-de este mai eficace in culturile individualiste decit in culturile colectiviste. Romania este clasificata de Hofstede ca fiind o cultura colectivista. Aceasta clasificare este insa veche, iar de la caderea lui Ceausescu si intrarea UE, in 2007, Romania cred ca a trecut de la o structura colectivista la o structura mai individualista, dar nu am referinte mai precise la acest subiect". Si ma roaga sa-i livrez eu aceste referinte, daca exista. La un seminar, la cursul "Reprezentari sociale si memorie sociala", la masterat, dupa ce am prezentat un film coplesitor, "Supravegheati de Securitate" (am scris cindva despre acest film realizat de regizorul Nicolae Margineanu - e vorba de supravegherea oamenilor obisnuiti, putin importanti, intre care muncitori, gospodine, studenti, profesionisti marunti), citiva studenti au ridicat problema: de ce, dupa ce au trecut prin acest tratament, atitia romani sint nostalgici dupa comunism, idealizind traiul precar, uniform, fara volute, cind toti se descurcau la limita? De ce atita regret dupa stilul paternalist, dupa statul protector? De aici s-au desprins apoi alte intrebari: ce fel de cultura a initiativei avem in Romania de astazi? Avem noi spirit civic? Nu e cazul sa reiau aici dis