Succesul de la Buzău cu Victoria Brăneşti, obţinută printr-un gol marcat din ofsaid de Surdu, le-a readus sângele în obraji steliştilor. Aflat la debutul pe banca tehnică a echipei de fotbal Steaua, antrenorul Sorin Cârţu visează la titlu. Sursa: REUTERS
Steaua s-a chinuit aseară cu Victoria Brăneşti, o formaţie care îi înlesnea în toamnă debutul lui Ilie Dumitrescu pe banca tehnică a "roş-albaştrilor". Brăneştiul, formaţie pregătită de un fost stelist, Ilie Stan, nu i-a stricat debutul nici lui Sorin Cârţu.
"O victorie de caracter"
La capătul unei partide extrem de slabe, Steaua s-a impus cu 1-0, printr-un gol marcat din ofsaid de Surdu. Succesul fără glorie de la Buzău i-a scos din letargie pe stelişti.
"O victorie de caracter, o victorie de echipă, pe un teren execrabil. Este foarte greu să te impui cu un joc competitiv, cum am încercat noi. Sunt bucuros că unii jucători au demonstrat că cei care îi contestă ar trebui să ţină gura închisă", a declarat managerul general Mihai Stoica.
Antrenorul Sorin Cârţu crede că meciul de la Buzău e un nou început pentru Steaua şi e convins că Steaua se poate bate la titlu în continuare.
"Un nou început"
"Sunt trei puncte pe care ni le-am dorit. Sunt mulţumit pentru că le-am obţinut şi zic eu că le-am meritat. Jucătorii să nu considere că aceste puncte au fost recuperate, după cele pierdute cu Braşov. Au fost nişte puncte gândite dinainte şi nu au făcut decât să le confirme.
Meciurile cu FC Vaslui, cu FC Timişoara, acolo sunt adevăratele examene. Meciul cu Brăneşti este un nou început de campionat pentru noi, mai avem 13 meciuri şi deocamdată avem doar 3 puncte. Nu este o utopie să ne gândim la titlu, aşa trebuie să gândeşti dacă eşti la Steaua", a spus Cârţu.