La scurt timp după declararea sa drept câştigător, noul preşedinte ales al PDL Constanţa a vorbit despre proiectele pe care le are în viitorul apropiat.
Christian Gigi Chiru a reiterat afirmaţiile sale potrivit cărora va pune pe primul plan unitatea şi stabilitatea PDL Constanţa. De altfel, acestea sunt şi aşteptările pe care partidul le are de la noul şef al democrat-liberalilor constănţeni, transmise chiar de către secretarul general al PDL, Vasile Blaga, imediat după declararea lui Chiru drept câştigător.
Gigi Chiru a declarat de asemenea, că obiectivul său principal rămâne răsturnarea administraţiei roşii de la cârma judeţului şi a municipiului Constanţa, afirmând că se va angaja în lupta împotriva primarului Constanţei, Radu Mazăre, din 2012, dacă democrat-liberalii pe care-i reprezintă vor crede de cuviinţă că el este cel mai potrivit candidat.
Îl vede pe Claudiu Palaz la şefia CJC
„Dacă locuitorii municipiului Constanţa mă văd ca o alternativă la Radu Mazăre, o să răspund acestei provocări", a declarat Gigi Chiru la câteva momente după câştigarea bătăliei pentru şefia organizaţiei judeţene PDL Constanţa. De altfel, noul şef ales al pedeliştilor constănţeni a precizat că în perioada următoare va fi demarat un sondaj la nivelul întregului judeţ pentru a vedea care sunt şansele primarilor în funcţie pentru câştigarea unor noi mandate, cât şi ale candidaţilor pentru primăriile care nu au fost câştigate încă de PDL.
În ceea ce priveşte candidatul pentru şefia Consiliului Judeţean Constanţa, Chiru a precizat că şi-ar dori să-l aibă partener în lupta pentru înlăturarea administraţiei Mazăre-Constantinescu pe prefectul Constanţei, Claudiu Palaz, dacă şi acesta îşi va exprima voinţa în acest sens.
Ar putea renunţa la şefia Inspectoratului de Construcţii
În noul context al carierei sale politi