Un bărbat în vârstă de 25 de ani, care a fost luat de ape în timp ce încerca să fotografieze un tsunami în nordul Californiei, a fost confirmat mort, potrivit autorităţilor din Del Norte,citate de CNN.
Un tsunami de peste 2,4 metri a fost înregistrat în Crescent, California. Vasele au fost legate de stâlpi în portul Santa Cruz, însă unele dintre ele au fost acoperite de ape.
Vineri, în Japonia a avut loc un cutremur cu magnitudinea de 8,9. Potrivit institutului american de geofizică USGS, seismul s-a produs la 24,4 kilometri adâncime, la ora 14.46 (07.46 ora României) şi la aproximativ 100 de kilometri în largul prefecturii Miyagi.
Cutremurul, soldat cu peste o mie de morţi, a generat valuri seismice de până la 10 metri, care au inundat oraşe întregi, au deplasat clădiri şi au distrus maşini şi ambarcaţiuni. Seismul a fost cel mai puternic înregistrat în Japonia, iar valurile provocate de acesta au traversat Oceanul Pacific, determinând mai mult de 50 de state şi teroritorii să emită alterte şi avertizări de tsunami. Cutremurul a fost urmat de peste 160 de replici în primele 24 de ore, 141 dintre acestea având magnitudini mai mari de 5. Vezi aici detalii.
Citeşte şi:
Coşmarul japonez, trăit şi de moldoveni