Japonia a fost lovită de un dezastru inimaginabil. Chiar şi pentru nişte oameni care au trecut prin două bombardamente atomice şi sute de cutremure şi tsunamiuri. În ciuda tuturor prevederilor şi a învăţămintelor trase din propriile greşeli, tot au murit mii de oameni.

Oraşe întregi au dispărut pur şi simplu. Liderii japonezi au lăsat imediat securea războiului intern la o parte şi au răspuns apelului presei la unitate. A fost trimisă armata şi forţele navale să salveze tot ce mai poate fi salvat. În primul rând, în materie de vieţi omeneşti.

Apoi, a fost lăsat la o parte şi orgoliul naţional şi guvernul de la Tokyo a solicitat ajutor internaţional. Chiar având în memorie criticile dure venite după cutremurul din 1995, că până şi câinii care căutau victimele erau ajutor de la străini. Premierul japonez a mobilizat toate resursele pe care le avea la îndemână pentru populaţie.

Opoziţia conservatoare, care până pe 1 martie ar fi făcut orice pentru a bloca bugetul guvernului, a anunţat că îşi va susţine adversarii politici până la ultima virgulă.

Şi..cum doar în Japonia se poate întânpla, chiar înainte de a fi terminat de numărat morţii, japonezii s-au şi apucat de reconstrucţia unora dintre zonele afectate. Toate bursele au fost zguduite, yenul a avut o cădere, însă revenirea a fost extrem de rapidă. Toţi investitorii mizează pe faptul că japonezii vor începe şi vor termina reconstrucţia într-un ritm record. Nu stă nimeni să găsească vinovaţi ori să bălăcărească pe cine apucă pe la posturile TV.

Vă puteţi imagina cam cum ar fi devenit cazul dacă, Doamne fereşte, un asemenea cataclism ar fi lovit România? Câte clădiri ar rezista la un cutremur de 9 grade? Vă puteţi imagina politicieni dându-şi mâna, maşini ale primăriilor bătând oraşul pentru a sfătui oamenii spre ce adăposturi să se îndrepte? Populaţie şi autorităţi care să pună întâi osul l