Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum ar arăta România după o „apocalipsă japoneză”?

Publicat in Adevarul, sâmbătă 12 martie 2011 ·

Japonia a fost lovită de un dezastru inimaginabil. Chiar şi pentru nişte oameni care au trecut prin două bombardamente atomice şi sute de cutremure şi tsunamiuri. În ciuda tuturor prevederilor şi a învăţămintelor trase din propriile greşeli, tot au murit mii de oameni.

Oraşe întregi au dispărut pur şi simplu. Liderii japonezi au lăsat imediat securea războiului intern la o parte şi au răspuns apelului presei la unitate. A fost trimisă armata şi forţele navale să salveze tot ce mai poate fi salvat. În primul rând, în materie de vieţi omeneşti.

Apoi, a fost lăsat la o parte şi orgoliul naţional şi guvernul de la Tokyo a solicitat ajutor internaţional. Chiar având în memorie criticile dure venite după cutremurul din 1995, că până şi câinii care căutau victimele erau ajutor de la străini. Premierul japonez a mobilizat toate resursele pe care le avea la îndemână pentru populaţie.

Opoziţia conservatoare, care până pe 1 martie ar fi făcut orice pentru a bloca bugetul guvernului, a anunţat că îşi va susţine adversarii politici până la ultima virgulă.

Şi..cum doar în Japonia se poate întânpla, chiar înainte de a fi terminat de numărat morţii, japonezii s-au şi apucat de reconstrucţia unora dintre zonele afectate. Toate bursele au fost zguduite, yenul a avut o cădere, însă revenirea a fost extrem de rapidă. Toţi investitorii mizează pe faptul că japonezii vor începe şi vor termina reconstrucţia într-un ritm record. Nu stă nimeni să găsească vinovaţi ori să bălăcărească pe cine apucă pe la posturile TV.

Vă puteţi imagina cam cum ar fi devenit cazul dacă, Doamne fereşte, un asemenea cataclism ar fi lovit România? Câte clădiri ar rezista la un cutremur de 9 grade? Vă puteţi imagina politicieni dându-şi mâna, maşini ale primăriilor bătând oraşul pentru a sfătui oamenii spre ce adăposturi să se îndrepte? Populaţie şi autorităţi care să pună întâi osul l

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 8 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 7 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 5 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 13 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 12 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Foto Cum arată Elena Udrea după 3 ani de detenție

Adevarul acum 12 ore
Îmbrăcată într-un deux pieces alb, format din vestă și pantaloni, Elena Udrea a ieșit în jurul orei 16.00 pe poarta Penitenciarului Târgșor, lăsând impresia că este mai puternică după cei 3 ani și 4 luni de detenție.

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

15°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

10°
vin.

10°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°