Intrucat nu sunt membru al actualului CSAT, unde, probabil, a fost aprobat mandatul cu care dl. presedinte a participat la reuniunea Consiliului UE, si nici confident al domniei sale, nu pot sti care au fost cauzele pentru care, prin vocea domniei sale, Romania a adoptat pozitia de a nu sustine o interventie militara in Libia. Cel mult, pot face anumite presupuneri, care nu pot exclude deci posibile erori de apreciere. Sper sa nu fie multe si nici mari.

1. Primul lucru pe care l-as mentiona este ca Romania nu a adoptat o pozitie singulara, ci, desi nu a sustinut pozitiile Frantei si Marii Britanii, s-a situat de partea Germaniei si a altor state participante la Consiliu. Romania s-a situat, deci, in “pluton”, adoptand pozitia acestuia, prefigurata deja de la intalnirea informala a ministrilor apararii din tarile membre NATO: neinterventie, monitorizare, apel viguros la adresa regimului libian de a inceta actele de violenta impotriva poporului libian.

Notele specifice din pozitia romaneasca par a fi cele legate de nereprezentativitatea Consiliului de la Benghazi, motivata, in primul rand, prin prezenta unui fost membru al cabinetului libian in fruntea acestuia si, cel mai important, datoria libiana catre Romania, pe care dl. presedinte a anuntat ca o va urmari in orice conditii, mai ales dupa ce se linistesc lucrurile.

Referitor la nerecunoasterea Consiliului de la Benghazi, sa nu uitam ca aceasta pozitie – impartasita si de altii, atat in reuniunea NATO, cat si in Consiliul UE – a fost luata intr-un moment in care sansele ca regimul libian sa infranga rezistenta armata a rebelilor sunt, in opinia mea, de cca. 75%!?

In plus, pentru a schimba raportul de forte de pe teren este nevoie de o interventie militara – sub o forma sau alta – pe care majoritatea statelor membre NATO si UE nu o sustin la acest moment. Probabil ca tocmai de aceea, in ciud