Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Axa Pământului a fost deplasata cu 10 centimetri de cutremurul din Japonia

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 12 martie 2011 ·

DEZASTRU. Cutremurul din Japonia ar fi deplasat cu aproape zece centimetri axa de rotaţie a Pământului, a anunţat institutul italian de geofizică şi vulcanologie vineri, la câteva ore după catastrofa soldată cu peste 1.000 de morţi sau dispăruţi, potrivit Mediafax.

"Rezultatele preliminare ale studiilor efectuate de Institutul naţional italian de geofizică şi vulcanologie (INGV) arată că seismul din Japonia ar fi deplasat axa de rotaţie a Pământului cu aproape zece centrimentri", a declarat directorul de cercetare Antonio Piersanti într-un comunicat publicat pe site-ul institutului.

Această mişcare " este mult mai importantă decât cea a seismului major din Sumatra din 2004 şi probabil chiar după cea a cutremurului din Chile din 1960 ", a adăugat Piersanti.

Agenţia spaţială italiană a fost mai rezervată, estimând că ar trebui să strângă mai multe date înainte de a stabili valoarea exactă a mişcării, a anunţat agenţia Ansa.

Modificarea axei terestre poate avea repercusiuni asupra duratei zilei solare dar este vorba despre schimbări minime şi imperceptibile, de ordinul câtorva milionimi de secundă.

DEZASTRU. Cutremurul din Japonia ar fi deplasat cu aproape zece centimetri axa de rotaţie a Pământului, a anunţat institutul italian de geofizică şi vulcanologie vineri, la câteva ore după catastrofa soldată cu peste 1.000 de morţi sau dispăruţi, potrivit Mediafax.

"Rezultatele preliminare ale studiilor efectuate de Institutul naţional italian de geofizică şi vulcanologie (INGV) arată că seismul din Japonia ar fi deplasat axa de rotaţie a Pământului cu aproape zece centrimentri", a declarat directorul de cercetare Antonio Piersanti într-un comunicat publicat pe site-ul institutului.

Această mişcare " este mult mai importantă decât cea a seismului major din Sumatra din 2004 şi probabil chiar după cea a cutremurului din Chile din 1960 ",

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meta introduce publicitate pe WhatsApp. Cum se va schimba configurația aplicației

HotNews acum o ora
Platforma de mesagerie WhatsApp, aparţinând Meta, a anunţat luni introducerea în perioada următoare a unor noi spaţii publicitare, o schimbare importantă pentru această aplicaţie care până în prezent nu a fost afectată de publicitate, transmite AFP,

Ion Iliescu a suferit o intervenție chirurgicală sub anestezie generală. Ultimele date despre starea de sănătate a fostului președinte

HotNews acum 8 ore
Ion Iliescu a beneficiat luni dimineață de o procedură endobronșică ce are ca scop menținerea permeabilității căilor respiratorii superioare, anunță Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” într-un buletin medical. Operația s-a desfășu

21 de deputați cu proprietăţi în Capitală rămân fără bani din decontarea chiriei. Parlamentarii modifică statutul

Adevarul acum 2 ore
Ciprian Şerban, preşedintele Camerei Deputaţilor, a declarat luni, 16 iunie că se va modifica regulamentul, printr-un proiect, astfel încât nu vor mai beneficia de sumă forfetară pentru decontarea chiriei parlamentarii care au proprietăţi în Capital

O destinație populară din Italia le interzice chelnerilor și vânzătorilor să mai abordeze turiști pe stradă. Sancțiunile severe pe care le riscă

Adevarul acum 15 minute
În una dintre destinaţiile de vis din Italia, autorităţile au dat o ordonanță care interzice complet ca turiștii să fie abordați pe stradă de chelneri sau vânzători, sub amenințarea unor sancțiuni severe.

Ploi, caniculă și diferențe bruște de temperatură. Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

HotNews acum 6 ore
Vremea va fi oscilantă în următoarele două săptămâni, cu episoade de caniculă urmate de o răcire a vremii care va aduce ploi în mare parte din țară, potrivit prognozei emise de meteorologi pentru intervalujl 16-29 iunie. Vremea în Banat Până în data

Mircea Rednic este noul ANTRENOR al lui Standard Liege. „Sunt foarte onorat să mă întorc acasă”

Gandul acum o ora
Mircea Rednic e noul antrenor al lui Standard Liege, după ce luna trecută plecat luna trecută de la UTA. Din 2000, Rednic a început cariera de antrenor și este campion în 2003 cu Rapid, campion în 2007 cu Dinamo, câştigător al Cupei României în 2002

Kelemen Hunor, despre rocada premierilor: „Vine rotativa naturală, fără să ai scris pe hârtie”. Argumentele liderului UDMR

HotNews acum 2 ore
Liderul UDMR Kelemen Hunor a afirmat, la Digi24, că rotativa premierilor între PNL și PSD se va face indiferent dacă va fi menționată sau nu într-un acord de coaliție întrucât va fi dificil ca un prim-ministru să reziste în funcție trei ani și jumăt

CFR Călători spune că nu își va opri activitatea și nici nu intră în faliment, însă cere compensație mai mare de la stat. Care este pericolul

HotNews acum 5 ore
CFR Călători neagă informațiile apărute în spațiul public cum că ar fi în pericol de faliment sau de a opri activitatea. Compania feroviară de stat reclamă însă nivelul compensației primite de la stat și diminuarea veniturilor prognozate pentru anul

Vasile Blaga, despre o variantă de guvernare pe care insistă PSD: „Trebuie să fii fraier s-o faci a doua oară”

HotNews acum 6 ore
Varianta unei rocade a premierilor, pe modelul Ciucă-Ciolacu, așa cum propune PSD, nu ar trebui luată în calcul, consideră senatorul PNL Vasile Blaga. El spune că președintele Nicușor Dan trebuie să își asume desemnarea unui premier, în contextul în

Sondaj. România, în rândul ţărilor UE cu cea mai mare rată a violenţei asupra femeilor în cuplu

Mediafax acum 5 ore
Aproape jumătate dintre femeile din România (45,5%) au suferit violenţă psihologică din partea partenerului intim, faţă de media UE de 29,9%, ţara noastră situându-se pe poziţia a 4-a, după Ungaria, unde 52,1% dintre femei au suferit violenţă psihol

Vremea

București
acum

27°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

19°/29°
joi

20°/32°
Iasi
acum

26°
lun.

15°/29°
mar.

16°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°
Constanta
acum

27°
lun.

17°/28°
mar.

19°/26°
mie.

19°/25°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

29°
lun.

12°/29°
mar.

14°/26°
mie.

14°/25°
joi

15°/27°
Timisoara
acum

30°
lun.

14°/32°
mar.

11°/28°
mie.

16°/31°
joi

17°/33°