Tehnicianul echipei Galatasaray, Gheorghe Hagi, a avut un conflict cu Milan Baros, la antrenamentul de vineri seară, de la care l-a exclus pe fotbalist, dar sâmbătă dimineaţă l-a iertat pe jucătorul ceh, după ce acesta şi-a cerut scuze, informează medyaspor.com, citat de Mediafax.
Clubul Galatasaray a anunţat, vineri seară, pe site-ul oficial, că Milan Baros a fost avertizat de Hagi la antrenament că a încălcat regulile de disciplină şi a fost trimis să facă ultima parte a şedinţei de pregătire în sală. Hagi a întocmit un raport în legătură cu incidentul şi l-a trimis la Consiliul de Conducere al clubului.
Medyaspor.com notează, sâmbătă, că oficialii grupării din Istanbul au decis ca Baros să nu fie exclus din lot şi să nu fie sancţionat. Milan Baros s-a prezentat, sâmbătă dimineaţă, la baza de pregătire din cartierul Florya, unde a discutat cu Hagi şi i-a cerut acestuia iertare. "După această discuţie am aflat că Hagi l-a iertat pe fotbalistul ceh", menţionează sursa citată.
"Gheorghe Hagi l-a pus pe Baros în echipa principală la jocul de la antrenament, deşi cehul este suspendat pentru meciul cu Ankaragucu. Însă în timpul jocului, tehnicianul român, deranjat de atitudinea nepăsătoare a lui Baros, l-a trimis pe jucător la echipa de rezerve. Baros a reacţionat scoţându-şi tricoul, aruncându-l către Hagi şi înjurând. Baros, care i-a spus lui Hagi «fuck off» a primit din partea tehnicianului acelaşi răspuns. Hagi i-a spus lui Baros: «Dispari imediat de la antrenament»", scrie medyaspor.com.
Tehnicianul echipei Galatasaray, Gheorghe Hagi, a avut un conflict cu Milan Baros, la antrenamentul de vineri seară, de la care l-a exclus pe fotbalist, dar sâmbătă dimineaţă l-a iertat pe jucătorul ceh, după ce acesta şi-a cerut scuze, informează medyaspor.com, citat de Mediafax.
Clubul Galatasaray a anunţat, vineri seară, pe site-ul oficial, c